Să fim simpli cu inima | Gândurile Sf. Teofan Zăvorâtul în ziua de joi a celei de-a V-a săptămâni după Înviere
23:01, miercuri, 9 mai, 2018 | Cuvinte-cheie: adevărul, Sf. Teofan Zăvorâtul, sfaturi duhovnicești

Joi [Fapte 14,20-27; In. 9,39 -10,9]
„Şi a zis Iisus: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei ce văd să fie orbi.” „Cei ce nu văd” sunt poporul simplu, care credea, întru simplitatea inimii lui, în Domnul; iar „cei ce văd” sunt cărturarii și înţelepţii de atunci, care din pricina trufiei minţii lor nu credeau şi nici pe popor nu-l lăsau să creadă.
„Inteligenţii” noştri se socot clarvăzători; şi fiindcă se socot astfel, se înstrăinează de credinţa în Domnul, de care se ţin strâns cei simpli cu inima şi mintea. Și după adevărul Domnului, orbi sunt ei, iar poporul vede.
Sunt întocmai ca acele păsări care văd noaptea, iar ziua nu. Adevărul lui Hristos e întunecat pentru ei, iar minciuna, care este potrivnică acestui adevăr, lor li se pare limpede, fiindcă este stihia lor. Oricât ar sărea în ochi acest fapt, ei tot sunt gata să întrebe:„Oare şi noi suntem orbi?”. Nu-i nimic de ascuns: orbi sunt. Și întrucât sunt orbi din vina lor, păcatul orbirii şi nevederii luminii rămâne asupra lor. Puteţi vedea, însă nu vreţi, iubind minciuna amăgitoare.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Ediția a III-a, București: Editura Sofia, 2015

De-a lungul timpului, mai mulţi Sfinţi Părinţi au explicat rolul Sfântului Duh în contextul unităţii Sfintei Treimi, aşa cum, de...
VINEREA PATIMILOR. Ziua a V-a A fost noapte. Adâncă . Şi apoi dimineaţă. Părea că nu mai vine dimineaţa. Agitaţia...
1. Iubiţi adevărul; nu puneţi în scenă ca ceva real un fapt, atunci când adevărul e altul; iubiţi adevărul că...
Mai întâi suntem datori a ne aminti pururea de Domnul Dumnezeu, ca să ne bucurăm de nădejdea în El, urmând...
Ferice de acela care a înţeles taina crucii. Ferice de acela care nu s-a smintit de patimile Mele. Ferice de...
Luni [Fapte 12, 12-17; In. 8, 42-51]. Pe seama cărei pricini credeţi că a pus Domnul faptul că iudeii nu...
Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare (Efes. 4, 25). Pierde-vei pe...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău