Sfântul Iosif cel Milostiv – fiu al Basarabiei şi Părinte duhovnicesc al Moldovei
23:25, marți, 22 mai, 2018 |
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul oferirii în dar a unui fragment din moaștele Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, parohiei ortodoxe din localitatea Răzălăi, raionul Sîngerei, Republica Moldova, marți, 22 mai 2018.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa de lucru din 5 – 6 octombrie 2017, a aprobat canonizarea ca sfânt a mitropolitului Iosif Naniescu al Moldovei şi Sucevei (1875-1902), ierarh cu viaţă sfântă şi cultură teologică, evlavios şi milostiv, dascăl înțelept şi părinte duhovnicesc, ctitor al Catedralei Mitropolitane din Iași, şi păstor neobosit al poporului credincios.
Este semnificativ faptul că Sfântul Iosif cel Milostiv s-a născut în Basarabia (satul Răzălăi), în urmă cu două sute de ani (1818), a viețuit la Iaşi, la Buzău, la Bucureşti, la Argeș şi apoi din nou la Iași; acest fapt arătând în mod simbolic comuniunea spirituală a românilor din provincii diferite, dar uniți prin aceeași credinţă şi aceeași iubire de neam.
Anul acesta 2018, de sărbătoarea Buneivestiri (25 martie), la împlinirea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Patria Mamă, am avut bucuria de a proclama în mod solemn, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, canonizarea Sfântului Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, în prezența ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a clericilor şi a credincioșilor participanți.
Sfânta Scriptură ne spune că „minunat este Dumnezeu întru Sfinții Lui” (Psalm67, 36). Aceasta înseamnă în primul rând că Dumnezeu – Unicul izvor al sfințeniei – împărtășește sfinţenia Sa oamenilor pe măsură ce oamenii îl caută pe Dumnezeu şi împlinesc voia Lui în viaţa lor.
De aceea, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă zicând: „Căutați pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 14). Întrucât omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu Cel veșnic şi sfânt, şi chemat la asemănare cu El (cf. Facere 1, 26-27), sfințenia este viața adevărată a omului, sau împlinirea umanului.
În acest înţeles, noi toţi suntem chemați la viețuire sfântă, după cuvântul Domnului Iisus Hristos, Care ne îndeamnă: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit este” (Matei 5, 48).
Toţi oamenii sunt chemați să devină sfinţi, însă devin sfinţi numai cei care răspund chemării lui Dumnezeu şi cultivă, prin rugăciune şi fapte bune, comuniunea lor cu El, Cel Unul Sfânt.
Sfinții sunt prietenii cei mai apropiați ai lui Dumnezeu şi cei mai rugători dintre oameni. Sfântul este purtătorul iubirii smerite a lui Hristos pentru lume şi sălașul lucrării Sfântului Duh, Care cu suspine negrăite doreşte ca orice om credincios să crească duhovniceşte spre asemănarea cu Dumnezeu (cf. Romani 8, 26-30).
Biserica Ortodoxă cinsteşte pe sfinţi ca fiind icoane ale lucrării Duhului Sfânt în oameni, dar şi dascălii cei mai înțelepți şi prietenii cei mai apropiați ai oamenilor, pentru că sunt prietenii cei mai apropiați ai lui Dumnezeu.
Astăzi, în fața fenomenului de secularizare, sfinții ne învață că dacă uităm pe Dumnezeu, vom uita repede şi valoarea veșnică şi unică a fiecărui om, deoarece scopul sfânt al vieții omului pe pământ este căutarea vieții veșnice din Împărăția cerurilor (cf. Matei 6, 33).
În faţa tentației de a aduna averi materiale, sfinţii ne învaţă să practicăm milostenia, adică să descoperim forța spirituală de a fi darnici şi milostivi ca şi Dumnezeu Cel milostiv (cf. Luca 6, 36).
În faţa tentației de a ne afirma prin iubire egoistă de stăpânire asupra altora, sfinţii ne învaţă să aflăm iubirea smerită a lui Hristos pentru toţi oamenii.
Sfinții ne învață permanent să descoperim, prin rugăciune stăruitoare, bucuria comuniunii în Biserica lui Hristos, ca arvună a bucuriei din Împărăția cerurilor(cf. Romani 14, 17).
Astăzi, prin voia lui Dumnezeu şi bunăvoința Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, este adus ca dar duhovnicesc, ca semn de prețuire şi binecuvântare, parohiei ortodoxe din localitatea natală a Sfântului Iosif cel Milostiv, satul Răzălăi, raionul Sîngerei din Republica Moldova, deoarece sfintele icoane şi moaștele sfinților lui Hristos întăresc evlavia credincioșilor şi comuniunea Bisericii.
Să ne rugăm Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, tuturor sfinților neamului românesc şi tuturor sfinților lui Dumnezeu să ne lumineze mintea, să ne încălzească inima şi să ne întărească voința pentru a iubi mai mult pe Hristos şi Biserica Sa, în lumina, pacea şi bucuria Preasfintei Treimi.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române