Aşezământul monahal ocrotit de Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, care se înalță pe ruinele unei tabere pionereşti de la Cuizăuca

„Nicio avere, nicio funcție înaltă, nicio bucurie pământească nu poate fi egalată cu viața și trăirea monahală.” (Egumena Heruvima)

Tânăra mănăstire Cuizăuca, care se înalță pe locul unei tabere pionerești, a fost întemeiată în anul 2000. Conform arhivelor documentare, cu aproximativ 300 de ani în urmă, pe acest loc exista o mănăstioară. Un hrisov domnesc ce datează din anul 1778 arată că voievodul Alexandru Ghica delimita proprietăţile a doi moşieri, care se judecau pentru nişte terenuri ce atingeau teritoriul mănăstirii Cuizăuca. Nu se ştie exact însă cât timp a existat mănăstirea.

Răstignirea de la marginea drumului național Chișinău-Rezina parcă te îndeamnă să faci un popas și să te reculegi în tânăra oază de liniște și flori din miezul pădurii.

Maica Stareță Egumena Heruvima, sufletul acestei comunități, este cea care stă la pragul mănăstirii și îi întâmpină pe toți cu drag și bunăvoință, bucurându-se nespus atunci când cineva oprește din cale ca să viziteze această mică scânteie monahală, cu statut de mănăstire din anul 2005.

Din tinerețe Maica Heruvima a fost atrasă de viața monahală și cu binecuvântarea Domnului a pășit mai târziu pe această cale, la vârsta de 34 de ani.

La Cuizăuca se simte împlinită duhovnicește și caută permanent să fie de folos și celor ce pășesc pragul acestui așezământ monahal, mulțumindu-se cu toate câte I le dă Dumnezeu zi de zi și încercând să împlinească tipicul monahal după putință. Potrivit ei, „nicio avere, nicio funcție înaltă, nicio bucurie pământească nu poate fi egalată cu viața și trăirea monahală”.

Cu toate că obștea este mică, totuși se muncește mult la înălțarea acestui complex, viețuitorii mănăstirii fiind susținuți în acest proces și de enoriașii și binefăcătorii creștini pe care îi trimite Dumnezeu și Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, patronul celest al comunității.

Dacă cu ani în urmă în această fostă locaţie pionierească se recitau poezii cu caracter ateu sau se spuneau lucruri jignitoare la adresa Bisericii, iată că astăzi ne bucurăm să vedem cum monahii împodobesc cu nevoință și sfințesc cu rugăciune acest loc de închinare străin de lume, realizându-se lucruri mărețe și plăcute lui Dumnezeu.

Text: Serghei Crudu, teolog

Foto credit: Preot Mihail Bortă

Sursa: www.manastiri.md