Părinții să-și încredințeze copiii lui Dumnezeu

Dumnezeu a dat primilor zidiți, lui Adam și Evei, marea binecuvântare de a deveni împreună creatori cu El. În continuare, părinții, bunicii etc. sunt și ei împreună-creatori cu Dumnezeu, pentru că dăruiesc trupul.

Dumnezeu, într-un anumit fel, este obligat să se intereseze de copii. Atunci cînd copilul se botează, Dumnezeu îi pune la dispoziție un înger pentru al apăra. Așadar copilul este ocrotit de Dumnezeu, de îngerul păzitor și de părinții lui. Îngerul păzitor este întotdeauna lângă el și îl ajută. Cu cât crește copilul, cu atât părinții sunt eliberați de responsabilități. Dacă părinții mor, atunci Dumnezeu de sus și de aproape, precum și îngerul păzitor de aproape, continuă să-l ocrotească necontenit pe copil.

Cea mai mare răspundere o au părinții, pentru că, potrivit cu educația pe care o vor da copiilor lor, aceștia vor deveni clerici buni, dascăli buni etc. și îi vor ajuta și ei la rândul lor atât pe copiii lor, cât și pe ceilalți. Iar dintre părinți, mama are răspundere mai mare pentru educația copiilor.

Copilul are nevoie de multa dragoste și afecțiune, precum și de multa povățuire. Vrea să stai lângă el, să-ți spună problemele lui, să-l mângâi, să-l săruți. Atunci cînd copilul cel mic este câteodată neliniștit și face zburdalnicii, daca mama lui îl ia în brațe, îl mângâiere și îl sărută, se liniștește. Dacă de mic se bucură de dragoste și afecțiune, mai târziu va avea putere să înfrunte toate problemele vieții.

Mulți părinți se cearta în fața copiilor și astfel le dau lecții urâte, iar sărmanii copii se întristează. După aceea, părinții, că să-i mângâiere, le fac toate hatârurile. Merge tatăl și-l ia pe copil cu binișorul:” Puiu’ tatii, ce vrei să-ți cumpar? „Merge apoi mama, să-l alinte și ea un pic și astfel cresc copiii mofturoși și pretențiosi. Iar după aceea, daca părinții nu le pot da lucrul pe care copiii lor îl cer, aceștia îi amenință că se vor sinucide.

Apoi în perioada adolescenței, care este vârsta cea mai grea, grija părinților pentru copiii lor este mai mare, pâna ce îi vor ține la școala și îi vor căsători. Atunci părinții să facă tot ceea ce pot pentru a-i ajuta, iar ceea ce nu pot face, pentru că întrece puterile lor, să o încredințeze Atotputernicului Dumnezeu. Când părinții își încredințează copiii lor lui Dumnezeu, atunci El este obligat să-i ajute în lucrurile care nu se pot face omenește. Dacă, de pildă, copiii ( adolescenții) nu ascultă, să-i încredințeze lui Dumnezeu, iar să nu caute diferite moduri de a-i constrânge.  Mama să-i spună lui Dumnezeu: „Dumnezeul meu, copiii mei nu mă ascultă. Eu nu pot face nimic. Ai grija Tu de ei!”