Iubirea aproapelui, iubirea lui Dumnezeu

Noblețea unui suflet se arată, probabil, cel mai bine în modul în care un om slujește aproapelui său. Prin a ”sluji aproapelui” nu se înțelege slujba care este apoi remunerată, ci slujirea care vine din iubire față de aproapele.

Despre acest fel de slujire vorbește și Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici într-una din carțile sale care se poate citi și în limba română, și anume în volumul Învățături despre bine și rau. Scrie episcopul sârb: ,,A sluji lui Dumnezeu înseamnă a sluji în același timp și oamenilor; a sluji oamenilor înseamna a sluji în același timp și lui Dumnezeu. Noi nu putem să slujim cu adevărat lui Dumnezeu fără ca, prin aceasta, să slujim și oamenilor; nici nu putem să slujim cu adevărat oamenilor, fără ca, prin aceasta, să slujim și lui Dumnezeu. Când ardem în fața lui Dumnezeu ca o lumină de jertfă, atunci noi luminăm și oamenilor;  iar când ardem în temniță și luminăm celor inchiși ca o lumânare de ceara, atunci suntem lumina de jertfă în fața lui Dumnezeu”.

Pentru Sfântul Nicolae Velimirovici, și împreună cu el pentru întreaga biserică ortodoxă, slujirea față de aproapele este în același timp și slujire față de Dumnezeu. Slujirea nu este, astfel, decât o materializare, o întrupare a iubirii, a dragostei. lubirea este fundamentul întregului univers, pentru că Dumnezeu este Iubire. Și cum Dumnezeu este iubire, slujirea devine o continuă întrupare a lui Dumnezeu. Cei care slujesc aproapelui sunt cu adevarat fii ai lui Dumnezeu, călcători pe urmele lui Hristos, Cel care a venit nu să I se slujească, ci ca El să slujească. Poate este greu de înțeles acest fapt în lumea de astăzi în care avem parte de foarte multe valori inversate, în care egocentrismul este furnizat pe toate canalele, de la reclamele la televiziuni, la standurile de cărți vândute foarte bine. Dar dincolo de toate aceste realități de secol XX sau XXI, Iisus Hristos a venit în mijlocul oamenilor, nu numai spălându-le picioarele și vindecându-i de boli, ci și curătându-le păcatele și reintegrându-i în ordinea fireasca a lui Dumnezeu. A fost asemeni unei lumini de jertfă care a ars în fața oamenilor și a lui Dumnezeu Tatăl, și care continuă să lumineze și astăzi calea tuturor oamenilor.

Asemeni  lui Hristos și noi suntem chemați să ardem ca o lumină de jertfa în fața oamenilor și a lui Dumnezeu. Creștinul, prin excelență, este chemat să dea mărturie lumii întregi despre lumina care  este în lume și pe care întunericul nu poate să o cuprindă.  Sfântul Nicolae Velimirovici, pomenește despre întunericul cel mai cumplit al secolului XX, întunericul temnițelor politice, naziste și comuniste, întuneric pe care el însuși l-a cunoscut. În lagărul nazist de la Dachau, sfântul ierarh a fost el însuși ,,lumina de jertfă în fața lui Dumnezeu”. În multe momente, după cum mărturisea, credea că se va stinge, că a ajuns la capătul puterilor, dar lumina continua să stea aprinsă, să lumineze în întunericul lagărului. Cuvântul Sfântului Nicolae Velimirovici nu este o simplă scriitură adresată intelectului celor care îl citesc, ci este mult mai mult decât atât; este un îndemn pentru toți oamenii de a-i călca pe urme și de a fi astfel și ei urmatori ai lui Hristos, de a fi jertfe de lumină care să ardă mereu în fața lui Dumnezeu și a lumii întregi.

Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici,