Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, cinstit la Sfânta Mănăstire Hagimus
12:15, duminică, 15 iulie, 2018 | Cuvinte-cheie: manastirea hagimus

Cu prilejul pomenirii Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, domnitorul Moldovei (1504), în Duminica a VII-a după Cincizecime, Mănăstirea Hagimus a găzduit un serviciu divin deosebit, oficiat cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir de către PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei.
Slujba praznicală a fost oficiată în aer liber, lângă biserica cu hramul “Sf. Binecredincios Voievod Ștefan cel Mare”.
Din soborul slujitorilor au făcut parte: Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei, Arhim. Paisie (Cecan), Starețul Mănăstirii Noul-Neamț, PC Arhim. Andrei (Cotruță), Duhovnicul Mănăstirii „Sf. Mironosițe Marta și Maria”, preoți din Patriarhia Georgiei, din Arhiepiscopia Alba Iuliei, de la Mănăstirea Putna (România), uniți cu toții de evlavia și cinstea pe care o poartă pentru Sfântul și Binecredinciosul Voievod al Moldovei, ocrotitorul spiritual al Sfintei Mănăstiri „Sf. Mironosițe Marta și Maria” din Hagimus.
După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, PS Ioan a săvârșit un Te-Deum, la sfârșitul căruia a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat calitățile spirituale ale Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
De asemenea Preasfinția Sa a vorbit celor prezenți și despre jertfelnicia și credința a marelui Voievod, ca model de viață și ca model de a conduce un popor.
La final, Episcopul Ioan a transmis clericilor, mirenilor și obștii monahale mesajul părintesc și de binecuvântare al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, care astăzi a slujit Sfânta Liturghie alături de PF Patriarh Kiril, în or. Alapaevsc, reg. Sverdlovsk, Rusia.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul de maici al Mănăstirii și Grupul coral bărbătesc „Gnosis”, condus de teologul Sergiu Crudu.
Sursa: www.ioanmosnegutu.info























ÎPS Mitropolit Vladimir și ÎPS Mitropolit Marcu au liturghisit la hramul Mănăstirii ”Sf. Mironosițe Marta și Maria” Hagimus...
Cel Ce şezi pe Scaunul cel în chipul focului, întru cele de sus, împreună cu Părintele Cel fără de început şi...
Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, în seara zilei de joi, 12 decembrie 2024, Episcopul-vicar, Preasfințitul...
Apărător neînfricat al credinței și patriei străbune, mare ctitor de locașuri sfinte, Ștefane Voievod, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne...
În seara zilei de sâmbătă, 14 ianuarie 2023, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit slujba privegherii prilejuită duminicii dinaintea Botezului Domnului...
Cel Ce şezi pe Scaunul cel în chipul focului, întru cele de sus, împreună cu Părintele Cel fără de început şi...
Muzica pornește de la inima și se adresează inimilor. George Enescu Filiala Liceului Teoretic „Grigore Grigoriu”, profil arte este...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău