A fost oficiată prima liturghie în schitul Oricova
11:08, duminică, 5 august, 2018 | Cuvinte-cheie: liturghie, oricova, savatie baştovoi
Sâmbătă, 4 august, în ziua pomenirii Sfintei mironosiţe şi întocmai cu Apostolii Maria Magdalenaa fost oficiată prima liturghie în schitul nou înfiinţat din s. Oricova, r. Călărași.
Slujba a fost oficiată de părintele Savatie (Baștovoi), egumen al acestui schit și preotul Serghei Achiruș, paroh al bisericii „Sf. Paisie Velicicovsci” din s. Chițcani, r. Slobozia.
În biserică s-au rugat preoții: Ioan Gherbovețchi, paroh al bisericii „Sf. Xenia” din Faro, Portugalia și Mihail Bortă, paroh al bisericii în construcție „Sf. Ierarh Spiridon” de pe lângă spitalul de urgență din Chișinău.
Peste 30 de credincioși de pe ambele maluri ale Prutului, dar și din Transnistria și Cazahstan au mulțumit Împăratului Ceresc pentru posibilitatea de a se ruga în acest colțișor de Rai.
Răspunsurile liturgice la strană au fost date de presbitera Magdalena Bortă.
Spre final, părintele Ioan Gherbovețchi din numele preoților și a credincioșilor l-a felicitat pe părintele Savatie cu prilejul zilei de naștere, dar și cu aniversarea a 16 de ani de slujire sacerdotală.
După Sfânta Liturghie și agapa frățească a avut loc un concert de suflet oferit de formația „7 klase” fondată de Iurie Bădicu și are ca membri cinci tineri prietenoși și, cel mai important, talentați.
***
La data de 24 octombrie 2017, egumenul Savatie (Baștovoi), poet, prozator, publicist și editor, a primit binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir și a PS Petru, Episcopul locului de a înființa în satul Oricova, raionul Călărași un schit de călugări în cinstea Adormirii Maicii Domnului.
Schitul Oricova se află la o distanţă de 60 de kilometri de Chişinău, în coasta rezervației naturale Plaiul Fagului.
Sf. Lăcaş, de doar 16 metri pătraţi, a fost ridicat în decurs de un an chiar de părintele Savatie, ajutat de câțiva prieteni.
Construcţia în formă de navă are la bază arhitectura bisericilor din primele secole şi este singura construită vreodată în satul Oricova, în care a copilărit părintele Savatie.