Bucuriile şi greutăţile copiilor

In somnul lor uneori râd, alteori plâng, pentru ca vad diferite lucruri. Deseori îl vad pe îngerul lor pazitor, care îi mângâie, îi prinde de mânute, iar acestia râd, alteori vad pe diavolul sub diferite chipuri urâte si plâng.

– Dar de ce se apropie diavolul de prunci?

– Aceasta îi ajuta sa caute protectia mamei. Caci de nu ar exista aceasta frica, pruncii nu ar simti nevoia sa alerge în bratele mamei lor. Pe toate le îngaduie Dum­nezeu pentru binele nostru.

– Cele pe care copiii le vad atunci când sunt mici, le mai tin minte când cresc mari?

– Nu, le uita. Daca ar tine minte copilul de câte ori l-a vazut pe îngerul sau pazitor, ar cadea în mândrie. De aceea, le uita atunci când creste mare. Dumnezeu în toate lucreaza cu întelepciune.

(…)Astazi am vazut un copil ca un îngeras. “Unde îti sunt aripioarele?” l-am întrebat, dar nu a stiut ce sa-mi raspunda. La Coliba, atunci când vine primavara si înfloresc copacii, pun bom­boane pe ramurile arbustilor de lânga gardul chiliei, si le spun copiilor care vin la mine: “Mergeti si luati bom­boane din copaci, pentru ca de va ploua, se vor topi”. Unii copii mai inteligenti îsi dau seama ca le-am pus eu si râd, altii cred ca le-am plantat, iar altii stau pe gân­duri. Copiii mici au nevoie si de putina însorire.

Îngerul pazitor ocroteste copiii

– Parinte, de ce Dumnezeu îi da fiecarui om câte un înger pazitor, de vreme ce El Insusi ne poate ocroti?

– Faptul ca Dumnezeu rânduieste fiecaruia înger pazitor arata grija deosebita a lui Dumnezeu pentru faptura Sa, si trebuie sa-I fim recunoscatori pentru aceasta. Îngerii ocrotesc în mod deosebit pe copiii cei mici si înca cu câta grija îi pazesc! Odata doi copii se jucau pe un drum. Unul dintre ei a luat o piatra în mâna si a vrut sa-l loveasca pe celalalt în cap. Acela însa nu vedea ce vrea sa faca prietenul sau. Dar în ulti­ma clipa se vede ca îngerul sau l-a facut sa vada ceva, a sarit într-o parte si piatra nu l-a lovit. Altadata o mama a luat împreuna cu ea la ogor pe pruncul ei. D

upa ce l-a alaptat, l-a pus în leagan, si s-a dus sa lucreze. Dupa putina vreme s-a întors la copil si s-a înspaimântat de cele pe care le-a vazut. Copilul tinea în mâna un sarpe si se uita la el. Ce se întâmplase? Dupa ce l-a alaptat pe copil, ramasese putin lapte în jurul gurii lui. Un sarpe mirosind laptele s-a dus si a început sa-l linga, iar copilul l-a prins cu mânuta sa si nu-i dadea drumul. Vazând mama acestea a început sa strige. Copilul speriindu-se a dat drumul sarpelui si acesta a fugit. Dumnezeu îi pazeste pe copii.

– Parinte, atunci de ce multi copii sufera de boli, etc?

– Dumnezeu stie ce-i foloseste fiecaruia si de aceea îi da cele ce i se potrivesc. Nu-i da omului ceva care sa nu-l foloseasca. Vede, de pilda, ca mai mult ne va folosi daca ne va da vreun cusur, sau vreo neputinta trupeasca, decât daca ne va proteja sa nu ne lovim si astfel sa ramânem cu vreo invaliditate.

Îngradirea copiilor este necesara pâna la maturizarea lor

Copiii trebuie sa simta sfaturile ca pe o mare nece­sitate, mai ales în vârsta critica a adolescentei, pentru a nu aluneca pe povârnisul cel dulce al placerilor lumesti care umplu sufletul de neliniste si îl departeaza de Dumnezeu pentru vesnicie. Trebuie sa intre în noima ascultarii. Sa înteleaga ca în ascultarea fata de parinti se ascunde interesul lor propriu si astfel sa asculte cu bucurie si sa se miste liber în spatiul duhovnicesc.

Vedeti cum îngradim libertatea copilului mic? Embrionul este îngradit noua luni în pântecele maicii lui. Pe noul-nascut îl baga în leagan. Apoi, dupa cinci-sase luni îi pun si gardut. Când creste mai mare nu este lasat singur afara, ca sa nu se loveasca sau sa cada de pe vreo scara. Caci de va fi lasat liber, va cadea si va muri.

Toate acestea sunt absolut necesare pentru a creste copilul în siguranta. Se pare ca îl lipsesc de libertate, dar fara aceste masuri ar fi fost în primejdie sa moara din prima clipa. Copiii însa nu înteleg, nici atunci când sunt mici ca au nevoie de îngradire, dar nici atunci când cresc mai mari ca au nevoie de altfel de îngradire, si pentru aceasta cer libertate. Dar ce fel de libertate poate fi aceasta? Libertate pentru a se schilodi? Însa prin libertatea aceasta ajung la dis­trugere.

Copiii trebuie sa înteleaga ca pâna la ter­minarea studiilor lor, pâna atunci când îsi vor lua diplo­ma si pâna când se vor maturiza si vor ajunge oameni în toata firea, au trebuinta de o oarecare îngradire. Pentru ca de se vor schilodi chiar si numai o singura data, se vor distruge. Trebuie sa simta îngradirea ca pe o nevoie, ca pe o binecuvântare a lui Dumnezeu, si astfel sa fie recunoscatori parintilor lor pentru aceasta. Sa înteleaga ca ceea ce fac parintii o fac din dragoste, nici un tata sau vreo mama nu si-au îngradit vreodata copilul din rautate, chiar daca s-a purtat cu ei cu bar­barie. Si desi parintii îi constrâng putin mai mult pe copii, totusi în aceasta se ascunde multa lor dragoste.

Si o fac cu intentie buna, ca ei sa fie atenti si sa nu fie expusi la primejdii. Se poate ca un gradinar pentru mai multa siguranta sa lege cu sârma copacelul pe care îl planteaza si astfel sa se raneasca putin, dar Bunul Dumnezeu, vazând ca se raneste coaja copacelului, îi închide rana în scurta vreme. Si daca Dumnezeu închide rana copacelului, cu atât mai mult se va îngri­ji de faptura Sa. Adica daca parintii l-au strâns pe copil putin mai mult si s-a ranit putin, oare nu-l va vindeca Dumnezeu?

Iar copiii trebuie sa discute cu parintii lor si sa le spuna gândurile. Asa cum monahul în manastire are pe staretul sau, caruia îi spune gândurile sale si astfel se usureaza, la fel si copilul trebuie sa aiba o apropiere sufleteasca de parintii lui. În mod normal copilul tre­buie sa se marturiseasca mai întâi mamei si apoi duhovnicului. Deoarece, precum atunci când copilul se loveste la picior parintii merg împreuna cu el la medic si îl întreaba ce trebuie sa faca pentru a se vin­deca piciorul, tot astfel ei trebuie sa stie si ce fel de probleme îl framânta pe copil, pentru a-l ajuta. Daca acesta îsi spune problemele sale sufletesti numai la duhovnic, atunci cum vor putea parintii sa-l ajute, nestiind ce anume îl preocupa?