Slujba Sfințirii Sfîntului Prestol și Sfînta Liturghie în parohia „Acoperămîntul Maicii Domnului” din satul Cîrnești, raionul Nisporeni
18:30, duminică, 4 noiembrie, 2018 | Cuvinte-cheie: Episcopia de Ungheni şi Nisporeni

4 noiembrie 2018, în duminica a XXIII-a după Rusalii, PS PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a răspuns cererii parohului și credincioşilor din satul Cârneşti, r-nul Nisporeni, oficiind Slujba Sfințirii Sfîntului Prestol și Dumnezeiasca Liturghie la demisolul noii biserici din această localitate.
Creştinii acestui sat de foarte multe ori au făcut demersuri către Preasfinţia Sa de a avea un locaş sfânt în acest sat, deoarece erau nevoiţi de a merge la biserică la o distanţă de 3 km. Aceştia atât pe timpuri bune cât şi pe viscol sau ploi veneau la biserica din satul vecin pentru a se ruga şi întâlni cu Dumnezeu. Deci cu stăruința Preasfinției Sale și la cerința credincioșilor din localitate, cu 5 ani în urmă a fost pusă piatra de temelie pentru noua biserică cu hramul „Acoperămîntul Maicii Domnului”.
În dimineața zilei Preasfinția Sa a fost întîmpinat de către părintele Protopop, parohul bisericii, Preotul Andrei GUȚU împreună cu doamna preoteasă, primarul localității, D-nul Nicolae CHERCHEJA și creștinii veniți la rugăciune.
Ierarhului i-au coliturghisit un sobor de preoți invitați printre care: Secretarul Eparhial, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI și Protopopul Circumscripției Nisporeni, Protoiereul Vitalie COZARI.
După citirea pericopei evanghelice Chiriarhul a ținut un cuvînt de învățătură în cadrul căruia a explicat credincioșilor ideia pericopei evanghelice de astăzi.
La final a fost oficiat un Te Deum de mulțumire, după care parohul bisericii a fost decorat de către Vlădica cu Medalia Eparhială „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” gr. II, iar alți ctitori și binefăcători au primit Diplome Arhierești.
Sursa: www.episcopia-ungheni.md

























Joi, 16 octombrie 2025, după săvârșirea Sfintei Liturghii în Catedrala Episcopală din municipiul Ungheni, cu binecuvântarea și la inițiativa Înaltpreasfințitului...
De ce împroșcăm cu atâta răutate în cei pe care nu-i cunoaștem? „Celor care atacă cu cuvinte jignitoare Biserica Ortodoxă...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir și a Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în Parohia cu hramul „Adormirea Maicii...
Îndoliată familie BULANCEA, Iubiți enoriași ai parohiei „Sf. Ierarh Nicolai” din s. Bumbăta, Cu multă durere sufletească, am aflat vestea...
Miercuri, 15 mai, 2024, în Ziua Internațională a Familiei, cu binecuvântarea, susținerea și implicarea plenară a Înaltpreasfințitului Petru, arhiepiscop de...
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir și a ÎPS Arhiepiscop Petru, în cadrul parohiei cu hramul „Sfântul M. Mc. Dimitrie” din satul Pîrlița, raionul...
Marți, 23 aprilie 2024, în cadrul ședinței Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, a fost aprobată proclamarea cinstirii icoanei Maicii Domnului făcătoare...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău