Nimic nou sub soare. Cârcotașii și bârfitorii cu sau fără inspirație… în așteptarea Patriarhului Chiril

Ieșind din Egipt, poporul Israel a fost purtat prin pustie încă patruzeci de ani. În realitate calea până-n pământul făgăduinței ar fi parcurs-o în câteva luni, însă era nevoie ca în pământul nou să intre o generație nouă de oameni care s-au născut în libertate și nu o adunare de cârcotași, veșnic nemulțumitori, ce căutau să se întoarcă înapoi numai pentru faptul că acolo era multă carne.

Stau uneori și mă gândesc: câte generații mai e nevoie să treacă, ca să devenim și noi cu adevărat liberi în faptă și cuvânt și de veșnica nemulțumire, neînvinuind pe nimeni de propriul insucces? Mi-aduc aminte de anii ’90, de acea bruscă renaștere națională și spirituală, când mulți credeau că în câțiva ani vom deveni un alt popor cu o altă mentalitate și alte valori. Îmi amintesc și de bunul meu profesor de Istorie, ce mereu ne amintea nouă, unor copii, că renașterea nu-i un simplu eveniment, ci un proces îndelungat și uneori dureros. Acum de fiecare dată mă conving de asta.

Am ieșit din robia unui sistem care a staruit mult, dar n-a izbutit să ne fure libertatea  și nespus de repede ne-am aruncat în brațele altui, cărui de bunăvoie îi vindem demnitatea de fii pentru ciorba de linte. (Facere 25. 33-34) Și, uitând că omul mai întâi se eliberează lăuntric, ne aruncăm cu nerăbdare în libertinajul propus de stăpânitorii acestei lumi, robindu-ne de bună voie. Libertatea-i un jug. Cine nu-l poate duce – se sufocă, făcând spume la gură. Ia citiți cu atenție majoritatea articolelor, dar și mai  mult a „comentariilor de doi bani” de prin ziare și Net și vă veți convinge de asta. Mulți o fac pe expertul și curajosul, neavând habar despre ce vorbesc și culmea, neputând scrie normal, fără greșeli. Mai multă mâhnire provoacă faptul când se vorbește despre Biserică și evenimentele din viața Ei. Ea nu se supără când e criticată, ci doar insistă să o facă cei care-s familiarizați cu viața și problemele Ei.

Acum toți sunt în așteptarea Patriarhului Chiril. Dar priviți câtă zarvă, scandaluri și provocări de tot felul. Prognize și proorociri la orice pas. Și cine le fac? Cei care n-au nici idee ce-i Biserica, care pășesc pragul Ei de ochii lumii, doar la Paști sau Bobotează (alții nici atât) sau vin numai pentru iscodiri și tragere cu ochiul sau urechea. Cârcotașii și bârfitorii cu sau fără inspirație, bineplătiți, dar slab pregătiți pentru o polemică civilizată și constructivă.

Câteva zile în urmă am primit și câteva „epistole” de la pretinsa „Mișcare pentru apărare Ortodoxă” care n-a întârziat să se manifeste, propunând „soluții” ieftine pentru ieșirea din criza religioasă. Oameni care n-au făcut nimic, dar se dau cu părerea cum ar trebui să fie, care îndeamnă la demiterea mitropolitului și rugaciune pentru „ratacitul” ierarh, dar în momente importante încearcă să ia foc cu mîini străine fără pic de rușine. Interesant e faptul că am solicitat informații despre această „mișcare” de la ei înșiși și n-am primit răspunsul. Nici nu înțeleg pricina întârzierii.

Așa se primește că generația de după „perestroikă”  nu știe a prețui, ba nici nu cunoaște ce-i dreptul la libera exprimare. Fără pic de jenă pot să intre cu bocancii murdari în sufletul oricui și să declare inamic pe oricine ar îndrăzni să nu fie de acord cu propria opinie. Întrebați pe orice mânuitor de condei care a gustat cu vârf și îndesat din pîinea sovietică, ce-i asta cenzură și o să vă spună pe larg despre „vămile” prin care trecea un articol sau carte până ajungea la tipar. Dar veți auzi și cum tânjesc uneori după acea cenzură ce te obliga să-ți modelezi fraza și să-ți cizilezi orice expresie. Acum, însă, toți is experți și profesioniști, liberi cugetători și fără pic de obraz.

Suntem într-o vreme care ne propune de fiecare dată, sub pretextul libertății, să abandonăm adevăratele valori și să ne facem câte un „vițel de aur” cărui îi cresc coarne și unghii și să-i aducem închinare. Cineva poate să ne îndemne să lăsăm toate la judecata istoriei, dar să nu uităm ca, de fapt, noi suntem cei ce facem istoria.

Nu-mi place și n-ar fi corect să fac prognoze sau proorociri, dar după cum stau lucrurile azi, putem să înțelegem cum au să fie mîine, ce valori avem azi și cum vom progresa mîine. Și, văzând acestea uneori te rogi: Caută din cer, Doamne, și vezi și cercetează via aceasta. Iar uneori vrei să strigi: Unde ești tu Țepeș, Doamne?

Arhim. Augustin (Zaboroșciuc)

Sursa:  http://arhimaugustin.info/