Viața Sfântului Mare Mucenic Evplu, diaconul

Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi a lui Maximian, fiind mare prigonire împotriva creştinilor de pretutindenea, aceşti păgâni împăraţi au trimis în părţile Siciliei un asupritor cumplit, cu numele Pentagur, ca să piardă cu felurite munci pe creştinii pe care îi va afla. Acel asupritor a mers în cetatea Cataniei şi a poruncit ighemonului cetăţii, cu numele Calvisian, ca să adune tot poporul la locul de privelişte, nu numai pe cei din cetate, ci şi pe cei din satele dimprejur. Deci priveliştea a fost pregătită la locul ce se numea „al lui Ahilie”.

Deci, răsunând trâmbiţele şi timpanele, s-a adunat mulţime mare de popor, de toate vârstele, bărbaţi şi femei. Şi venind acolo boierul Pentagur cu Calvisian şi văzând poporul, a întrebat pe Calvisian, ighemonul cetăţii, zicând: „Oare toţi aceştia dau cinste, închinăciune şi jertfă zeilor noştri?” Calvisian a răspuns: „Da, luminate Pentagur. Toţi aceştia pe care îi vezi, de la mic până la mare, slujesc cu osârdie marilor zei, cu aducere de multe jertfe, şi nici unul nu este potrivnic”. Auzind aceasta boierul Pentagur, s-a umplut de bucurie şi a lăudat poporul şi pe ighemon.

    Apoi, spunându-le porunca împăratului, a dat putere lui Calvisian înaintea tuturor, ca de se va afla cineva care să pomenească numele lui Hristos, pe acela să-l muncească şi să-l ucidă. Astfel rânduind Pentagur, s-a dus la alte cetăţi; iar Calvisian, chemând slugile de la curte, le-a poruncit să cerceteze în tot chipul, dacă nu cumva se află undeva în cetate sau în vreun sat oameni care să ţină măcar în taină credinţa creştinească; iar de sunt, să-i prindă şi să-i dea la muncire. Iar una din slugi, apropiindu-se de el, a zis: „Aici în cetate este un om, anume Evplu, care poartă cu sine o carte. El străbate uliţele, cercetează casele, învaţă poporul şi le spune oamenilor că Dumnezeul creştinilor este mare”. Şi era Sfântul Evplu cu rânduiala diacon. El purta cartea Evangheliei, din care, citind popoarelor minunile lui Hristos, îi învăţa să creadă în El.

    Auzind aceasta ighemonul Calvisian, îndată a trimis să-1 prindă şi să-1 aducă legat înaintea sa. Iar ostaşii, ducându-se, au căutat pe Evplu prin toată cetatea şi l-au găsit într-o casă săracă, citind Sfânta Evanghelie şi învăţând pe cei ce ascultau. Deci prinzându-1, i-au legat mâinile înapoi şi l-au dus la judecata ighemonului, ducând cu dânsul şi Evanghelia. Şi văzându-l ighemonul, a zis către dânsul: „Au tu eşti ocărâtorul zeilor şi neascultătorul poruncilor împărăteşti?” Sfântul Evplu a răspuns: „Cine sunt zeii voştri, ca să-i cinstesc?” Calvisian a zis: „Zeii noştri sunt: Zeus, Asclipie şi Artemida”. Sfântul a zis către ighemon: „Tu eşti orb, neştiind pe Domnul Iisus Hristos, Unul adevăratul Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul şi a zidit pe om din pământ, Care ne-a îmbrăcat pe noi, creştinii, cu haina cea luminoasă şi fără de preţ, cu haina nemuririi, care este Sfântul Botez”.

    Ighemonul a zis: „Vorbeşti cu mândrie, pentru că nu ai încercat chinurile”. Sfântul a răspuns: „Muncile îmi sunt mie cunună luminoasă, iar ţie întuneric şi pierzare”. Deci umplându-se de mânie ighemonul Calvisian, a poruncit să-1 spânzure gol la muncire şi cu piepteni de fier să-i strujească trupul. Iar mucenicul, fiind în această pătimire, şi-a ridicat ochii spre cer şi se ruga, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, pe mine cel dezbrăcat acum de trupul meu ca de o haină, îmbracă-mă întru nemurire în viaţa ce va să fie şi dă-mi tărie în ceasul acesta, ca să nu mă biruiască chinurile!” Atunci s-a auzit glas din cer, zicând: „Imbărbătează-te, Evplu, şi te întăreşte! Hainele cele adevărate sunt pregătite ţie”.

    Şi mucenicul fiind strujit mult, i-a zis ighemonul: „Incă nu încetezi cu cuvintele tale cele mincinoase? Pentru ce nu vrei să intri în capiştea zeilor şi să le aduci lor jertfă, ca să câştigi de la dânşii iertare de greşelile tale, de la împăraţi – cinste şi bogăţii, iar de la noi – prietenie; şi ai fi luat mult aur şi argint?” Mucenicul a răspuns: „O, om pierdut, slujitor al diavolului şi părtaşul lui! Au nu cunoşti că pentru toţi aceia pe care îi amăgeşti cu aur şi cu argint spre închinarea de idoli, groaznic vei fi întrebat în ziua înfricoşatei judecăţi a lui Dumnezeu?” Atunci chinuitorul, mâniindu-se mai mult, a poruncit să-l bată cu ciocane de fier peste fălci şi să-i sfărâme pulpele şi gleznele. Iar sfântul fiind astfel bătut, batjocorea pe asupritor şi zicea: „Nebunule, nepriceputule şi orbitule cu răutatea, pentru ce pui aceste munci asupra mea, pe care eu, cu ajutorul lui Dumnezeu întă-rindu-mă, le socotesc ca pe o pânză de păianjen? De poţi, scorneşte alte munci mai cumplite, căci acestea sunt ca nişte jucării pentru trupul meu”.

    După aceasta, ighemonul a poruncit să-1 dezlege de la muncire pe Sfântul Evplu si să-i spânzure Evanghelia de grumaz şi astfel să-1 ducă în temniţă. Incă a poruncit să închidă şi să încuie cu tărie uşile temniţei, să le pecetluiască cu inelul său şi să pună păzitori, ca nu cumva, venind cineva la dânsul, să-i dea pâine şi apă, ci să se muncească de foame şi de sete şi să moară.

    Şi a petrecut Sfântul Evplu în temniţă şapte zile şi şapte nopţi, apoi, însetând foarte, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, adevăratul nostru Dumnezeu, Cel ce dai hrană la tot trupul, Cel ce de demult ai adăpat în pustie pe poporul Tău povăţuit prin Moise, izvorându-le apă vie din piatră, şi prin apa cea scoasă din osul cel uscat al fălcii măgarului ai răcorit pe Samson; Tu, Cel ce ne-ai spălat cu apa Sfântului Botez, dă-mi, rogu-mă, şi mie, celui slăbit de sete, răcorire. Porunceşte să izvorască în temniţa aceasta izvor de apă şi să-mi stingă setea, ca să cunoască toţi că Tu eşti Unul Dumnezeu şi nu este altul afară de Tine”. Sfântul rugându-se astfel, deodată a izvorât în temniţă un izvor cu apă. Deci bând el, s-a răcorit şi s-a săturat cu acea apă ca şi cu nişte hrană; şi cânta, slăvind şi binecuvântând pe Dumnezeu.

    Iar după trecerea celor şapte zile, ighemonul Calvisian a poruncit să scoată pe mucenic din temniţă, dacă este viu; pentru că îl credea mort, pe de o parte din pricina rănilor, pe de alta din pricina foamei şi a setei. Şi venind ostaşii şi deschizând uşile temniţei, au văzut multă apă în temniţă şi s-au înspăimântat. Iar Sfântul Evplu, întinzând mâna spre apă, a făcut semn ca şi cum i-ar fi poruncit, şi îndată apa aceea s-a făcut nevăzută. Atunci ostaşii au zis unii către alţii: „Cu adevărat mare este Dumnezeul Căruia îi slujeşte omul acesta!” Deci, luându-l pe mucenic, l-au dus în casă la ighemon. Şi văzându-l ighemonul neslăbit cu trupul, sănătos şi vesel la faţă, ca şi cum fusese la ospăţ, se mira şi a zis către dânsul: „Măcar acum închină-te zeilor, mai înainte de a ţi se tăia capul cu sabia”. Sfântul răspunse: „Vicleanule şi orbitule prieten al diavolului, cine voieşte să lase lumina şi să umble după întuneric?” Deci, mâniindu-se ighemonul, a poruncit să-i rupă urechile cu undiţe de fier şi să-l ducă legat în curte la judecată. Şi mergând acolo şi chinuitorul însuşi, s-a aşezat la locul său şi 1-a silit mult pe sfântul la jertfele păgâneşti, dar văzând că nu se pleacă, 1-a osândit la tăiere cu sabia.

    Iar mucenicul auzind de osândirea sa la moarte, a rugat pe ighemon ca, mai înainte de tăiere, să i se dea vreme să se roage; deci ighemonul i-a făcut voia lui. Şi când ostaşii au adus pe mucenic la tăiere, în urma lui venea mult popor vrând să-i vadă sfârşitul, între oameni fiind şi mulţi creştini care ţineau în taină sfânta credinţă. Deci mergând la locul de moarte, mucenicul a stat şi, întorcându-se spre popor, a luat Sfânta Evanghelie pe care o purta şi, deschizând-o, a început a citi minunile lui Hristos şi a învăţa pe popor cunoştinţa adevăratului Dumnezeu. Şi mulţi din cei necredincioşi s-au luminat prin cunoştinţa adevărului, apoi sfântul a început a se ruga lui Dumnezeu. Şi a venit un glas de sus către dânsul, zicând: „Fericit eşti, Evplu, bunule şi credinciosul Meu rob! Vino şi intră întru bucuria Domnului tău şi te odihneşte cu toţi cei ce din veac Mi-au bineplăcut Mie!”

    După acest glas, Sfântul Mucenic Evplu diaconul şi-a plecat capul sub sabie şi, fiind tăiat, s-a dus către Domnul. El şi-a săvârşit pătimirea sa în 11 zile ale lunii august. Iar bărbaţii creştini cei binecredincioşi, luând capul şi cinstitul lui trup, l-au îngropat într-un loc vestit. De la acel mormânt se făceau multe tămăduiri cu sfintele rugăciuni ale mucenicului şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, I se cuvine cinstea şi slava în veci. Amin.