O clipă de pregustare a bucuriei Raiului… Pelerinaj în Țara Sfântă (ziua a IV-a)
21:31, duminică, 9 decembrie, 2018 |

Orice credincios care se îndreaptă spre Țara Sfântă trăiește cel puțin o clipă de pregustare a bucuriei Raiului, căci acolo unde este Hristos, acolo este și harul bucuriei Raiului.
În Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și și Dumnezeiasca Liturghie în locul întâlnirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cu Sf. Elizabeta din Ierusalim – Mănăstirea cu hramul în cinstea Icoanei Maicii Domnului din Kazan.
Alături de ÎPS Mitropolit Vladimir a înălțat rugăciuni PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, PC Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea, PC Arhim. Serafim (Prinos), Starețul Mănăstirii Chiștelnița, PC Arhim. Kiril (Braguța), Starețul Mănăstirii Hîrjauca, Prot. mitr. Oleg Vieru, directorul Centrului de Pelerinaje „Pelerinul Ortodox”, preoți și mireni moldoveni, pelerini la locurile sfinte.
După rugăciunea domnească Tatăl Nostru, preoții dar și mulți dintre pelerini au primit din mâinile arhiereilor, Sfintele Taine.
Itinerarul duhovnicesc a zilei a continuat cu deplasarea din Ierusalim în Galileea unde a fost vizitată biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” construită de Patriarhia greacă a Ierusalimului în anul 1931, pe malul Mării Galileii, unde Mântuitorul Hristos Şi-a ales ucenicii.
În această biserică, Episcopul Ioan al Sorocii a oficiat o Panihidă întru pomenirea părinților răposați ai Întâistătătorului, Vera și Vasile, la 9 ani de la trecerea la Domnul, a roabei lui Dumnezeu, Vera.
Tot în această zi, grupul de pelerini a poposit și la Mănăstirea „Sf. Întocmai cu Apostolii Maria Magdalena” a Patriarhiei ruse, edificată în 1962, pe malul mării Galileii.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media
Sursa: www.mitropolia.md


























ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova