Predica la Duminica Umblării pe mare – părintele Amfilohie Branza
17:16, sâmbătă, 24 august, 2013 | Cuvinte-cheie: duminica, hristos, Părintele Amfilohie, predica la umblarea pe apa, predici, umblarea pe mare

Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului. (Mt.14, 22-34)

„Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta.” (Luca 13,10) Era, zice Evanghleia de astăzi, într-o sâmbătă, când Hristos s-a dus...
Dacă faci rele, devii rău; dacă faci bune, devii bun. Şi atunci de ce să nu te sileşti şi să...
Duminica este ziua Domnului și ar trebui să ne-o petrecem diferit față de celelalte zile din cursul săptămânii. Este o...
Duminica lăsatului sec de brânză (a izgonirii lui Adam din rai), începutul Postului Mare [Rom. 13, 11-14; Mt. 6, 14-21]....
Nimănui nu-i este îngăduit să lipsească Duminca de la Sf. Liturghie, spun sfinții părinți, căci este mare păcat. Numai cei...
În Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Siluan, Episcop...
Sărbătorile sunt orânduite pentru ca să dăm odihna trupului şi totodată să ne îngrijim în chip deosebit de cele ale...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău