A avut loc Seminarul metodologic la Religie, în gimnaziul din s. Budăi, r. Telenești
8:32, sâmbătă, 23 februarie, 2019 | Cuvinte-cheie: budai, ora de religie, predarea religiei, seminar metodologic, telenesti

Vineri, 22 februarie 2019, a avut loc Seminarul metodologic la Religie, în gimnaziul din satul Budăi, raionul Telenești.
Zi de vineri cu emoții pozitive, OAMENI cu suflet mare, gospodari deosebiți am întâlnit astăzi la gimnaziul Budăi în cadrul seminarului metodologic cu profesorii de religie și preoții din raion.
Chiar dacă afară iarna își mai scutură cojoacele în instituție domnea o atmosferă primvăratică.
GENERICUL seminarului a fost ” Eu sunt LUMINA lumii, cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric ci va avea lumina vieții ” /Ioan 8.12/.
Lecția de religie în clasa a VI-a, subiectul ”Păcatul – ruperea de Dumnezeu”, predată de PROFESORUL – PĂRINTELE, VALERIU PETRARI, care ne-a demonstrat cele mai modene tehnologii de predare – învățare- evaluare, a încântat publicul.
Aducem mari mulțumiri directorului gimnaziului, dnei Gorea Alina, colectivului profesoral, pentru implicare, colaborarea frumoasa dintre APL, BISERICĂ, ȘCOALĂ în educarea tinerei generații în spiritul valorilor umane , naionale.
Raisa Ursu, Metodist





















Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău