Frumusețea zâmbitoare a Ortodoxiei

„Dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă” învaţă Apostolul (II Corinteni 5, 17). Creştinul devine această făptură nouă prin Botez. Din cristelniţă omul nu iese nicidecum la fel cum a intrat.

Botezul ne izbăveşte din toate aceste răutăţi.

El ridică blestemul cu puterea Crucii Lui Hristos şi aduce iar binecuvântarea. Cei botezaţi sunt fiii Lui Dumnezeu, aşa cum Domnul însuşi i-a îndreptăţit a fi: „Şi dacă suntem fii, suntem şi moştenitori , moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos” (Romani 8, 17). Deja împărăţia cerurilor este a celui botezat în virtutea botezului său. El este scos de sub stăpânirea Satanei, care îşi pierde acum puterea ce o avea asupra lui şi cu care lucra în el după placul său. Prin intrarea în Biserică – casa cea de scăpare – Satana nu mai poate ajunge la cel botezat. Căci acesta se află acum într-o adevărată îngrădire de apărare.

Botezul este o renaştere sau o nouă naştere care aşează omul într-o stare în întregime refăcută.

Apostolul Pavel îi aseamănă pe cei botezaţi cu Mântuitorul înviat, lăsându-ne să înţelegem că şi aceştia prin înnoirea lor au aceeaşi fire luminată ca firea omenească pe care a avut-o Mântuitorul Hristos prin învierea Sa în slavă (Romani 6, 4).

Iar faptul că într-o persoană botezată rostul lucrărilor se schimbă se poate vedea din cuvintele aceluiaşi Apostol, care spune în altă parte că cei botezaţi deja trebuie „să nu mai vieze loruşi, ci Aceluia care, pentru ei, a murit şi a înviat” (II Corinteni 5, 15). „Căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăieşte, trăieşte lui Dumnezeu” (Romani 6, 10). „Ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez” (Romani 6, 4); şi: „Omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru a nu mai fi robi ai păcatului” (Romani 6, 6)

Sfântul  Teofan Zăvorâtul