În Duminica Ortodoxiei, Episcopul Sorocii a slujit la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca
13:29, duminică, 17 martie, 2019 | Cuvinte-cheie: vicariatul de soroca

În Duminica Triumfului Ortodoxiei, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul-cetate Soroca a fost oficiată Liturghia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, zi în care biserica s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru enoriașii veniți la Taina Spovedaniei și Euharistiei.
Tot astăzi, drept-credincioasa comunitate a celebrat, conform tradiției, ziua Triumfului Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor și credințelor eronate.
Cultul Sfintelor Icoane, al Sfintei Cruci şi al Sfintelor Moaşte a fost restabilit de Sinodul VII Ecumenic de la Niceea, din anul 787. Sinodul ţinut la Constantinopol în 843 a hotărât ca, în prima duminică din Postul Mare, să se sărbătorească biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor sau abaterilor de la dreapta credinţă.
După citirea Pericopei Evanghelice, Preasfințitul Părinte Ioan a rostit un cuvânt de învăţătură despre rolul icoanelor în viaţa credincioşilor şi a explicat că prin intermediul acestora „credinciosul simte mereu prezența lui Dumnezeu și a sfinților, tinzând să devină și el icoană și model de credință și faptă creștinească”.
Creștinilor le-a fost explicată însemnătatea Ortodoxiei în viața fiecărui om, dar și etapele pe care le-a parcurs Biserica Ortodoxă în decursul istoriei, rămînînd în continuare instituția teandrică puternică și nerăvășită.
De asemenea, credincioșii au fost îndemnați să fie, aidoma predecesorilor, adevărați misionari ai credinței apostolice, cultivînd în sufletele copiilor și ale tinerilor iubirea față de Dumnezeu și de aproapele.
Or, anume aceste valori ne vor ajuta să rezistăm tuturor intemperiilor veacului, care adumbresc tot mai frecvent viața noastră.
Sursa: www.ioanmmosnegutu.info



























Joi, 21 decembrie 2023, a avut loc adunarea anuală a preoților Vicariatului de Soroca în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”...
Luni, 11 decembrie 2023, episcopul-vicar, Preasfințitul Ioan al Sorocii a avut o întâlnire cu dl Veaceslav Rusnac, președinte al raionului...
Sâmbătă, 2 decembrie 2023, în incinta Palatului de Cultură Soroca s-a desfășurat festivalul „VIN COLINDĂTORII!”, organizat de Asociația Obştească „SOARTA” și...
La invitația Preasfințitului Ioan al Sorocii, episcop-vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, după ample lucrări de renovare, Înaltpreasfințitul...
În dimineața zilei de 21 august 2023, episcopul Ioan al Sorocii a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului”...
Cu binecuvântarea Preasfințitului Ioan, episcopul Sorocii, conform deciziei adunării Vicariatului de Soroca din 2 iunie 2023, în perioada 21 –...
La data de 8 martie 2023 a avut loc adunarea ordinară a preoților Vicariatului de Soroca, în biserica „Sfântul Mare...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău