Taina Mărturisirii și ședința administrativă a clerului din Protopopiatul Florești
22:12, miercuri, 10 aprilie, 2019 | Cuvinte-cheie: Protopopiatul Floreşti

În perioada Postului Mare, cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Vladimir, Mitropolitul Chșinăului și al întregii Moldove, în toate Protopopiatele din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova se desfășoară ședințe administrative preoțești și Taina Mărturisirii pentru slujitorii Bisericii.
Preoții din Protopopiatul Florești au prticipat la Taina Mărturisirii, urmată de oficierea Sfintei Liturghii a Darurilor înainte Sfințite în cele patru sectoare ale Protopopiatului: primul sector – 19 03 19 la biserica „Sf. Ier. Nicolae” din satul Putinești, al doilea sector – 27 03 19 la biserica „Acoperemântul Maicii Domnului” din orașul Florești, al treilea sector – 03 04 19 la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Poiana Cunicea și al patrulea sector – 10 04 19 la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Hîrtop.
Taina Mărturisirii a fost săvârșită de către duhovnicul Protopopiatului Prot. Carp Cebotaru, care a rostit cuvinte de învățătură spre folosul duhovnicesc al peoților, amintindu-le despre responsabilitatea preotului ca păstor de suflete în parohie.
În cadrul ședinței administrative, Protopopul de Florești, Prot. Mitr. Ilie Munteanu, a vorbit preoților despre slujba pascală, Focul haric și alte întrebări de ordin administrativ – pastoral din Protopopiat.
La ședințele preoțești a participat Comisarul și colaboratori ai Inspectoratului de Poliție Florești, care au atenționat preoții despre posibilitatea furturilor din Sfintele Locașuri și despre mijloacele de pază ale acestora.
Protopopiatul Florești
Sursa: www.mitropolia.md
















În ziua pomenirii Sfinților Mucenici Galaction și Epistemia, 18 noiembrie 2025, Înaltpreasfințitul Ioan, arhiepiscop de Soroca și Drochia, a săvârșit...
În duminica a III-a după Paști (a Sfintelor Femei Mironosițe), în parohia „Nașterea Maicii Domnului” din satul Hârtop, r. Florești...
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, vineri, 10 mai 2024, în ziua prăznuirii Icoanei Maicii Domnului ”Izvorul...
Mesajul de felicitare al ÎPS Mitropolit Vladimir, adresat Prot. Victor Plămădeală, cu ocazia aniversării celor 50 de ani de la...
Cu binecuvîntarea Înaltpreasfinṭitului Vladimir, Mitropolitul Chişinăului și al întregii Moldove, la data de 12 decembrie 2023 a avut loc adunarea...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericiii Ortodoxe din Moldova, la data de 23 noiembrie, episcopul-vicar Preasfințitul Filaret de...
Luni, 2 octombrie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, episcopul Ioan fiind însoțit de către...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău