Inima nu se poate împărți în două
7:25, sâmbătă, 31 august, 2013 | Cuvinte-cheie: copii, dumnezeu, educatie copii, idoli, inima, mamona, păcate, vitamine duhovnicesti

„Așa că neamurile acestea se temeau de Domnul și slujeau idolilor lor; ba și copiii lor și copiii copiilor lor, până în ziua de astăzi, fac așa cum au făcut părinții lor”.(IV Regi 17, 41)
Așa că neamurile s-au înmulțit „leghioane”. Pe unii dintre aceștia îi întâlnim la tot pasul, „slujind lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei 6, 24), „șchiopătând din amândouă gleznele” (III Regi 18, 21), „nici reci, nici fierbinți” (Apocalipsă 3, 15).
Iată în ce constă păcatul „neamurilor acestea”: fără să se decide de a cui parte sunt, slujesc în același timp și lui Dumnezeu, și lui Mamona. În esență caută să obțină profit fie dintr-o parte, fie din alta.
Este cu neputință să dai din ființa ta o jumătate lui Dumnezeu, și o jumătate puterii vrăjmașului, atât de iscusită în a suci și a lua în stăpânire minților oamenilor. Este cu neputință să ții seama doar din când în când de cuvântul lui Dumnezeu, să-ți întemeiezi viața pe el, tot din când în când și în același timp, să-ți măsori faptele și deciziile cu etalonul „duhului lumii acesteia”.
Fi-voi în stare, Doamne, să-ți spun, când mă vei chema la Tine: „Vino ceva mai târziu, încă nu sunt pregătit”?
Oare îmi voi astupa urechile să nu aud ce vrei să-mi spui acum, aducându-mi aminte de Tine doar când îmi voi încheia treburile cu „lumea”?
Pot oare, fără a risca o pedeapsă, să-mi împart în două inima, viața, strădaniile, dându-ți Ție doar o parte din acestea?
Clătinându-mă între două drumuri, trăiesc acea viață dublă, atât de primejdioasă, fără a-mi da seama că Dumnezeu trebuie să ocupe primul loc în inima noastră: primul sau niciunul.
Ce vor învăța copii de la niște părinți atât de șovăielnci? Degeaba toate povețele, eforturile, amenințările, dacă nu văd în viața părinților acel principiu de bază, acea autoritate divină căreia dacă i s-ar supune părinții, i s-ar supune și copiii. „Fiilor, păziți-vă de idoli. Amin” (I Ioan 5, 21).

Când un copil greşeşte se ceartă, se pedepseşte, dacă e cazul se bate dar, nicidecum nu se blesteamă. Şi eu...
Punerea numelui nu este un lucru atât de puţin însemnat cum cred oamenii care ţin minte numele mai bine decât...
“Să-l imităm şi noi pe Sfântul Mina. După cum el prin cuvântul său, prin exemplul său, prin viaţa sa ascetică,...
Iubiţii mei fii duhovniceşti, Astăzi pământul musteşte continuu de sângele războaielor şi al celorlalte mari nenorociri câte se întâmplă. Musteşte,...
Fertilizarea, în termeni medicali, reprezintă actul prin care este adusă pe lume o nouă fiinţă. Folosirea acestui termen, în cazul...
Proorocul Daniil se trăgea din seminţie împărătească, din seminţia lui Iuda, şi fiind încă copil mic a fost robit de...
Iubiți credincioși, Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Care a dat dar și putere ucenicilor Săi, de a vindeca tot...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău