Sfințirea unei troițe în satul Iorjnița, raionul Soroca

Sâmbătă, 11 mai 2019, Episcopul Ioan al Sorocii, însoțit fiind de către Protoiereul Nicolae CRAVEȚ, protopop al bisericilor din raionul Soroca și secretar al Vicariatului, s-a deplasat în parohia „Cuvioasa Parascheva” din satul Iorjnița, raionul Soroca.
Întâmpinat fiind în curtea bisericii de către cler și credincioși, arhiereul vicar a vizitat biserica, apoi, împreună cu cei prezenți au mers la cimitirul satului, unde a săvârșit slujba de sfințire a unei troițe și a unui clopot instalate la intrare.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a exprimat mulțumire domnilor Victor și Raisa OSADCIUC, ctitori ai acestei lucrări, părintelui paroh, prot. Vasile STRUȚA, primarului comunei, dar și tuturor creștinilor care au contribuit la acest frumos proiect cultural-bisericesc, ce va întregi gama de obiective sacre a localității și comunității religioase „Cuvioasa Parascheva” din Iorjnița.
Sursa: http://ioanmosnegutu.info/












Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău