Un an de la trecerea la cele veșnice a părintelui arhimandrit Mina Dobzeu
20:28, vineri, 7 iunie, 2019 | Cuvinte-cheie: comemorare, mina dobzeu

Arhimandritul Mina Dobzeu, mărturisitor al credinței în perioada comunistă, a trecut la Domnul în data de 7 iunie 2018.
La Catedrala Episcopală din Huși, Preasfințitul Părinte Ignatie va oficia sâmbătă, 8 iunie 2019, slujba Parastasului la un an de la moartea părintelui.
După slujba de pomenire, ierarhul va sfinți crucea și monumentul construite ca omagiu adus Arhimandritului Mina Dobzeu, informează Episcopia Hușilor.
Părintele Mina Dobzeu
Părintele Mina Dobzeu s-a născut în data de 5 noiembrie 1921, în satul Grozeşti, judeţul Lapuşna (pe teritoriul actual al Republicii Moldova).
La vârsta de 13 ani a intrat ca frate de mănăstire la Mănăstirea Hâncu. În 1948 a fost tuns în monahism la Schitul Brădiceşti, aflat atunci în Episcopia Huşilor, fiind hirotonit ierodiacon în acelaşi an. Primeşte Taina Preoţiei în 1955.
În perioada 1948-1949 a fost arestat timp de 11 luni pentru proteste împotriva scoaterii învățământului religios din școală.
– Patriarhul Daniel
Aflat la închisoarea Jilava, în 15 martie 1960, Mina Dobzeu l-a botezat în credința ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt.
A ieșit din închisoare în 1964. Din anul 1969 a fost chemat să slujească Biserica la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși, al cărei stareț a fost între anii 1978-1988.
În anul 1988 a fost din nou arestat, timp de 8 luni.
După reînființarea Episcopiei Hușilor (în 1996), între anii 1996-2002, a îndeplinit funcția de consilier cultural-misionar la Centrul Eparhial Huși.
Foto credit: arhiva Basilica.ro


În urmă cu 70 de ani, în data de 18 februarie 1952 tânărul Valeriu Gafencu a trecut la cele veșnice....
Mitropolitul Teofan a oficiat joi, la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou din Suceava, Sfânta Liturghie și pomenirea Arhiepiscopului Pimen, la...
Petru Gherbanovschi s-a născut la 1 august 1900 în familia preotului Grigore şi a preotesei Elena Gherbanovschi din satul Dercăuţi,...
Preasfințitul Părinte Ignatie va oficia sâmbătă, 06 iunie 2020, începând cu ora 11:00, la Catedrala Episcopală din Huși, o slujbă...
La Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut lucrarea „ Sfaturi duhovnicești”, prin care sunt omagiați Patriarhii...
În atenția clerului și credincioșilor! Având în vedere deosebita importanță a comemorării victimelor deportărilor staliniste, se binecuvântează ca în toate...
Joi, 22 februarie 2019, s-au împlinit 8 ani de când Părintele Protosinghel Petroniu Tănase, unul din marii duhovnici români, stareţ...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău