Feriţi minţile curate ale copiilor!
17:41, marți, 6 august, 2019 | Cuvinte-cheie: Arhim. Ioachim Pârvulescu, copiii, curiozitate, diavolul, imaginatia, întinarea minții, mintea la Dumnezeu, momelile psihologice ale satanei, omenirea, satanei, strategie psihologica
O mare strategie psihologică a satanei pentru întinarea minţii, inimii, trupului şi a întregii fiinţe umane este pornografia. Acest păcat a luat proporţii în ultimii ani, cum nu a fost de când este omenirea.
Imaginaţia are cea mai mare putere de penetrare asupra fiinţei umane. O imagine, o fotografie când o vezi ţi se întipăreşte în minte şi poate să ne-o reamintească diavolul şi peste zeci de ani de zile. Când priveşti mai ales la o fotografie pornografică sau la un film pornografic este cel mai nociv lucru pe care-l poţi face. Mai ales acei tineri care se spurcă cu acele imagini, foarte greu şi le vor putea alunga din minte sau poate chiar toată viaţa vor fi obsedaţi.
Trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce privim, la ceea ce înmagazinăm în sufletul nostru prin imaginaţie. Nu trebuie să existe niciodată curiozitate.
Acestea sunt momelile psihologice ale satanei. Diavolul vrea să întineze toate minţile oamenilor de la cei mai tineri, până la cei mai în vârstă.
Pornografia este cea mai distructivă armă a satanei. Se observă la mulţi oameni cum poartă la ei sau în maşini asemenea spurcăciuni de fotografii. Cum de nu le este ruşine de copii sau cum de nu se tem că pot îndobitoci pe copiii lor, dându-le prilejul să se strice foarte uşor. Ne întrebăm cum poate un om să gândească pozitiv, să aibă mintea la Dumnezeu, când el tot timpul are în faţă asemenea imagini murdare pornografice. Parcă a luat diavolul minţile cu totul unor asemenea oameni! Nu trebuie să ne mai mire în aceste situaţii răul care este în lume. Feriţi minţile curate ale copiilor! Nu le spurcaţi! Ajutaţi-vă ajutând pe aceşti copii!
Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, Sfânta Taină a Spovedaniei pe înţelesul tuturor, Mănăstirea Lainici – Gorj, 1998, Editura Albedo, pp. 74-75