Făcătoarea de minuni. Serial documentar despre viaţa Sfintei Fericitei Matrona de la Moscova
7:37, sâmbătă, 8 martie, 2025 | Cuvinte-cheie: documentar, fericita matrona, film, Sf. Matrona, Sfânta Matrona din Moscova

Filmul Чудотворица – Făcătoarea de minuni este o docu-dramă în 12 episoade realizată și prezentată de televiziunea rusă în scopul popularizării vieții și minunilor Sfintei Matrona a Moscovei.
Realizatorii filmului îl prezintă, de asemenea, ca pe un rod al unei investigații jurnalistice de mari proporții, menită să elucideze, în premieră, unele aspecte legate de viața Sfintei Matrona și a familiei ei. Filmul cuprinde mărturii autentice ale martorilor oculari care au cunoscut-o pe Sf. Matrona în timpul vieții, rude, prieteni și oameni care au au trăit personal minunile ei sau au asistat la ele, precum și mărturii contemporane ale unor persoane ajutate de Stareță după trecerea ei în veșnicie, în urma rugăciunilor lor fierbinți către aceasta, fie la mormântul ei, fie la icoana și/sau la sfintele ei moaște.
Fiecare episod are o temă proprie și relatează povestea cuiva care a avut o legătură directă cu Sf. Matrona și pentru care întâlnirea cu ea s-a dovedit providențială. Minunea sfintei a făcut ca acea persoană să-și schimbe viața, să (re)vină la credință, să se pocăiască și să-și cîștige mântuirea uneori chiar înainte de ultima suflare. Deși autorii filmului își propun să relateze cât mai fidel viața Sfintei Matrona, modalitatea de a reda anumite aspecte sau interpretările lor prezintă unele minusuri care-i știrbesc latura duhovnicească, privilegiind mai curînd ineditul și senzaționalul. Astfel, în încercarea de a reda anumite minuni, viziuni, sau arătări ale sfintei, realizatorii filmului folosesc unele efecte speciale mai puțin fericite (de exemplu, aparițiile Sf. Matrona în oglindă sau în flăcările unui cămin, observate în episodul 10).
De asemenea, încercarea de a explica anumite gesturi sau minuni ale sfintei trădează o înțelegere limitată, uneori neortodoxă, a aspectelor duhovnicești. Ne referim aici, în primul rând, la fenomenul de posesie demonică pus la îndoială și explicat rațional prin incapacitatea medicilor vremii de a recunoaște și diagnostica bolile psihice precum schizofrenia sau unele tulburări provocate de diverse dependențe. Făcând abstracție de aceste scăderi, filmul reușește să-și atingă scopul. Cei care îl vor viziona, vor reuși să facă cunoștință cu una dintre cele mai mari sfinte ortodoxe contemporane, care a apărut într-o perioadă extrem de critică a istoriei. Întreaga narațiune filmică este încadrată de evenimentele tragice din istoria Rusiei, marcate de Revoluția bolșevică din octombrie 1917 și de Al Doilea Război Mondial ( denumit “Războiul Patriotic”).
Sfânta Matrona a Moscovei a trăit intens acele perioade extrem de dificile caracterizate și de o prigoană acerbă împotriva Bisericii, suferind și rugându-se cu durere pentru izbăvirea sufletelor căzute în robia demonilor dezlănțuiți. Privitorul creștin-ortodox contemporan va desluși actualitatea unor profeții și evenimente din trecutul nu foarte îndepărtat și se va putea îmbogăți duhovnicește și își va putea lărgi înțelegerea despre unele aspecte ale vieții duhovnicești în vremuri de restriște.

SFÂNTUL CUVIOS MĂRTURISITOR SOFIAN DE LA ANTIM – DOCUMENTAR – p. III – 14 sept. 2025 – TVR 1 Marți,...
Cu ajutorul Domnului și al Maicii Domnului, am avut binecuvântarea de a petrece câteva zile de neuitat pe Sfântul Munte...
CUVIOSUL CLEOPA ILIE DE LA SIHĂSTRIA – DOCUMENTAR – partea a II-a – UNIVERSUL CREDINȚEI – 9 febr. 2025 Anul...
Un documentar despre Viața și Minunile Sfântului Nectarie de Eghina, realizat de TV Trinitas. Acest sfânt, unul dintre cei...
“Să împodobesti biserici cu icoane frumos gândite si realizate si să faci din sufletele credinciosilor biserici vii… Să restaurezi icoane...
“Întreaga țară să fie un rug aprins de rugăciune” – Cuviosul Sofian Boghiu DOCUMENTAR – PARTEA I – UNIVERSUL CREDINȚEI...
Un film documentar despre viața Sfântului Serghie de Radonej, noul făcător de minuni (cu subtitrare în limba română) Un sfânt...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău