PS Ioan al Sorocii: Suntem chemați să câștigăm Împărăția lui Dumnezeu
13:43, duminică, 29 decembrie, 2019 |

În Duminica a XXVIII-a după Pogorârea Sfântului Duh, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca.
Preasfinția Sa a explicat în cuvântul de învățătură pilda celor poftiți la cină.
„Pilda pe care am ascultat-o astăzi are două planuri: mai întâi planul de mântuire al lui Dumnezeu trimițând pe singurul Său Fiu ca să slujească oamenilor cum El Însuși spune să vestească Evanghelia și prin jertfa Sa pe Cruce, prin patimile Sale cele mântuitoare să mântuiască întreg neamul omenesc și al doilea plan este cel al mântuirii subiective, ceea ce facem noi oamenii după ce Dumnezeu a arătat atâta dragoste cu noi. Suntem chemați prin această pildă ca să câștigăm Împărăția lui Dumnezeu”, a spus PS Ioan al Sorocii.
După Rugăciunea Domnească „Tatăl Nostru” – numeroşi credincioşi, care s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic, au fost învredniciți să se împărtășească cu Sfintele Taine.
Sursa: http://ioanmosnegutu.info/









Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău