Diferența dintre singurătăți o face fericirea

Ca orice lucru din lumea aceasta, singurătatea poate fi bună sau rea. Așa cum există un plîns fericit și un plîns nefericit, un rîs bun și altul rău, o sărăcie care apropie de Dumnezeu și alta care îl transformă pe om în hoț, ucigaș sau în vînzător al propriului trup și suflet spre păcate, tot așa există o singurătate fericită și una nefericită.

Diferența dintre cele două singurătăți ține de alegere. Singuraticii fericiți sînt cei care din proprie alegere au fugit de lume, deși lumea a continuat să-i caute și să-și dorească tovărășia lor ca pe o mare binecuvîntare, așa cum e cazul pustnicilor.

Există însă și oameni care suferă de singurătate, și de ei e plină lumea, părăsiți, ocoliți, disprețuiți, folosiți doar pentru a umple un gol sau o nevoie, apoi iar uitați – aceștia au ajuns singuri nu din alegere, ci ca urmare a modului de viață, a caracterului, a felului în care ei înșiși s-au purtat cîndva cu prietenii lor.

În sfîrșit, diferența dintre singurătăți o face fericirea: omul plin de trăire lăuntrică se ferește de viforul lumii pentru a nu stinge fericirea care arde în pieptul său, pe cînd omul pustiit pe dinlăuntru este aruncat de către lume ca un vas devenit nefolositor – suferința unei astfel de singurătăți este cea mai mare pedeapsă umană, pentru că este pregustarea iadului celui adevărat.

Purtați-vă cu oamenii astfel încît în clipele de singurătate apăsătoare să aibă cine să vă întrebe cum vă simțiți.

Egumen Savatie (Baștovoi)