Familia Părintelui Bărăscu a primit o locuinţă
19:08, vineri, 7 februarie, 2020 |

Cei cinci membri ai familiei preotului Marius Gabriel Bărăscu, decedat în tragicul accident rutier de la Cleja în vara anului 2019, au primit o locuinţă.
Părintele a plecat la cer în ziua de 7 august 2019, exact în ziua în care a împlinit vârsta de 35 de ani, şi a fost înmormântat în 11 august 2019.
Achiziţionarea locuinţei oferite familiei Bărăscu a fost posibilă datorită unui om de afaceri (care a dorit să rămână anonim), dar şi Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, potrivit Asociaţiei Creştine „Braţele lui Dumnezeu”.
Asociaţia amintită a venit în sprijinul familiei imediat după accidentul în care Părintele Marius-Gabriel Bărăscu şi-a pierdut viaţa şi a iniţiat o colectă de ajutorare.
Sprijin financiar către familia îndurerată a fost alocat, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, inclusiv de Arhiepiscopia Bucureştilor.
Preoteasa Bărăscu Anca Petronela și cei patru copii pot fi sprijiniți prin donații online la următorul link sau direct în contul în lei RO94BTRLRONCRT0271354301.
Foto credit: Doxologia
Sursa: https://basilica.ro/


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău