Solidaritate în lupta cu suferința, la Argeș: 16.000 euro pentru tânărul teolog care are nevoie de ajutor
12:27, duminică, 9 februarie, 2020 |
Clerul și credincioșii argeșeni și musceleni au fost alături de tânărul seminarist diagnosticat la finalul anului trecut cu cancer de colon avansat și astfel s-a putut dona suma de 16.000 de euro.
„Evoluția lui Călin este considerată de medicii clinicii Anadolu, un miracol”, semnalează Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.
În urmă cu câteva zile, elevul Liceului Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș a încheiat cu succes cea de-a 3 a ședința de chimioterapie.
Starea lui e foarte bună. După încheierea ședinței de chimioterapie, i s-a administrat vaccinul de imunitate, a fost externat și cazat în hotelul spitalului.
Suma donată a reprezentat doar prima factură către spital, costurile totale fiind estimate la 70.000 de euro. De aceea, Arhiepiscopia Argeșului îndeamnă la solidaritate în ajutorarea acestui caz.
„Singura mea speranță să pot continua tratamentul este susținerea voastră financiară. Pe multi dintre voi nu-i cunosc, nu mă cunoașteți, poate vi se pare un gest îndrăzneț și deplasat, însă vreau să trăiesc, nu vreau să mor, vreau să pot fi lângă fratele meu mai mic, să-mi urmez visul ….. vreau să trăiesc!”, a transmis Călin pe o rețea de socializare.
Puteți să-l ajutați pe Călin prin intermediul strângerii de fonduri de pe Facebook sau donând în contul deschis pe numele tatălui, Cucu Lita:
RO29 INGB 0000 9999 0984 4143
RON: RO64 INGB 0000 9999 0984 4095
EURO: RO29 INGB 0000 9999 0984 4143
Cod SWIFT: INGBROBU
Cod BIC: 606410008
Sursă foto: https://basilica.ro