La biserica cu hramul Sf. Prooroc Daniel din Chișinău au răsunat pentru prima dată clopotele
13:25, vineri, 10 aprilie, 2020 |

Clopotele reprezintă glasul Domnului care ne cheamă să ne adunăm în binecuvântarea şi iubirea lui Dumnezeu. Acestea sunt glasul Domnului care ne cheamă la rugăciune şi au rostul de a ne ţine în stare de veghe, de trezvie.
Vineri, 10 aprilie 2020, la biserica cu hramul Sf. Prooroc Daniel din Chișinău au răsunat pentru prima dată clopotele.
Setul de clopote donat de către enoriașii comunității Sf. Prooroc Daniel a fost montat în această dimineață, în clopotnița bisericii de către clopotarul Andrian Mazur, după care părintele-paroh Ioan Ursu a săvârșit slujba de sfințire a clopotelor.
La miezul zilei dangătul de clopote din clopotnița bisericii Sf. Prooroc Daniel a cuprins împrejurimile. Conform binecuvântării ÎPS Mitropolit Vladimir, în această perioadă, în toate lăcașurile de cult din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova, răsună clopotele începând cu ora 12.00, timp de 3 minute, decizie luată în contextul epidemiei de Covid-19 și al decretării stării de urgență.
Părintele Ioan Ursu aduce mulțumiri ctitorilor și tuturor celor implicați în procurarea, aducerea și montarea clopotelor, care de acum încolo vor chema creștinii la rugăciune în zile de duminică și de sărbători.








Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău