Pr. Radu Preda – POMELNIC (de Paști)
9:41, luni, 20 aprilie, 2020 | Cuvinte-cheie: paste, pomelnic, radu preda

Dacă ar fi fost „distanța socială” de azi, cu siguranță că nu aș fi cunoscut, nu aș fi avut bucuria unor întâlniri care, fiecare în parte și toate la un loc, m-au imprentat, determinând decisiv ceea ce sunt azi.
Oameni de credință: Mitropolitul Bartolomeu, Arhimandriții Grigore Băbuș și Sofian Boghiu, preoții Constantin Voicescu, Eugen Drăgoi, părinții Jechiu și Ioan Buga, Jean Nicolae (fratele meu de suflet), patriarhii Teoctist și Daniel, ierarhii Teofan, Daniil, Ignatie, Iustin, Damaschin, stareții Nichifor, Nectarie, Macarie și Valentin sau starețe de gentileța Mariei Magdalena sau Teoctista, maica Siluana, alți stareți precum Benedict, Hariton, dar nu mai puțin Părintele Simion Felecan sau arhimandritul Hrisostom sau ierodiaconul Maxim și alții, care, fără să îi mai amintesc, au pus cărămina încrederii și a rugăciunii la temelia unei comuniuni care, iată, durează, dincolo de izolare.
Oameni de cultură: Paul Păltănea, Mihai Cojocaru, Virgil Nistru Țigănuș, Petre Țuțea, Emil Cioran, Eugen Ionesco, Constantin Tacou, Ciceroner Poghirc, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Aurora Cornu, Dan Hăulică, Zoe Dumitrescu Bușulenga (maica Benedicta), Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Matei Cazacu, Toader Paleologu, Adrian Papahagi, Teodor Baconschi, Mihai Neamțu, Dragoș Aligică, Ioan Stanomir, Armand Goșu, Răzvan Bucuroiu (al doilea frate), Răzvan Codrescu, Ioan Aurel Pop, Marius Vasileanu.
Oameni de artă: Silviu Oravitzan (nașul!), Horia Bernea, Sorin Dumitrescu, Mihai Sârbulescu, Horia Paștina, Maria Curticăpeanu, Bogdan Vlăduță, Gabriel Croitoru, Grigore Leșe, Ioan Popa, Dan Grigore.
Oameni de suflet: mama Parascovia, mătușile Elena (Mamaia), Olga, Lia și Aneta (și unicul meu cățel pe care l-am avut: Bobică, aproape umanizat), Mimi Zaharescu, Aurelia Mihailovici, iar lista ar putea fi mult mai lungă, la fel ca și suspinele…
Oameni politici: Emil Constantinescu, Joachim Gauck, Volker Bouffier, Markus Mekel, Romano Prodi, Giugliano Amato, Hans-Gerd Poettering, Roman Herzog.
Oameni din Justiție: Augustin Lazăr, Gheorghe Cosneanu.
Supraviețuitori: Octav Bjoza, Virgil Maxim, Marcel Petrișor, Demostene Andronescu, și, iarăși, lista ar fi foarte lungă, pentru unii transformându-se în pomelnic pentru adormiți…
Colegi de generație (plus/minus): Nicolae Turcan, Bogdan Ivanov, Vlad Mureșan, Daniel David, Adrian Opre, Patriciu Achimaș Cadariu, Vasile Dâncu, Florin Brisc, Florin Gliga, Emil Boc.
Oameni ai exilului: Galatea Ciorănescu, Nicolae Stroescu Stânișoara, Constantin și Doina Xifta, Pavel Chihaia, Emanuel Banu.
Una peste alta, neputând merge, de Paști, nici în vizite și nici la cimitir, aduc un omagiu pascal tuturor celor care, vii și adormiți, au contat și contează în viața mea, spunându-le, în lumea de aici sau în cea de dincolo, mai bună:
Hristos a înviat!
PS Acum, că se știu „încrengăturile”, aștept acuzele legate nu de faptul că exist eu, personal, ci referitoare la ceilalți (vii și adormiți).
Pr. Radu Preda

Acest acatist se citeşte de la Paşti până la Înălţarea Domnului. Se cântă: Hristos a înviat (de trei ori), apoi Condacele şi...
Într-o zi au bătut la uşa chiliei mele doi tineri căsătoriţi. Mi-au adus un pomelnic şi mi-au cerut să le...
Documentar ortodox despre Sfânta Lumină, cu subtitrare în l. română. În mod suprafiresc este o minune dumnezeiască necuprinsă de mintea...
Bezbojenka era un penitenciar special creat pentru mitropoliţi, episcopi, cardinali, rabini, muftii, preoţi budişti, pastori, şamanişti, strânşi din toată ţara....
…Spun asta, pentru că încă multă lume pretins-ortodoxă consideră că paştele („pascha” – în greacă şi slavonă) este fie pâinea...
Toată imnografia sărbătorii este la timpul prezent şi la persoana a I-a: „Să mergem dis-de-dimineață şi, în loc de mir,...
Se îngâna ziua cu noaptea când Maria Magdalena, probabil cu puţin înaintea celorlalte sfinte femei, a găsit piatra răsturnată de...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău