Ierurgiile – originea, locul săvârşirii şi roadele lor

Încă din epoca apostolică, Biserica a stabilit și a orânduit, alături de sfintele Taine, unele lucrări sfinţitoare sau slujbe folositoare creștinilor pentru dobândirea ajutorului dumnezeiesc în diferite momente și împrejurări din viaţa acestora lucrări numite ierurgii (de la grecescul ιερουργια = lucrare sfântă). Ele au fost rânduite avându-se în vedere diferitele nevoi ale credincioșilor, domeniullor însă fiind mai extins decât cel al Sfintelor Taine, carese împărtășesc numai oamenilor vii.

Deci putem spune că ierurgiile sunt slujbe, rânduieli și rugăciuni pentru binecuvântarea și sfinţirea omului în diferite momente și împrejurări din viaţa lui, precum și pentru binecuvântarea și sfinţirea naturii înconjurătoare și a diferitelor lucruri sau obiecte de folos omului. Scopul ierurgiilor este să purifice pe omul credincios și firea înconjurătoare în care trăiește: vietăţile și lucrurile, de care omul are nevoie pentru trai. De această purificare are nevoie nu numai omul, ci și mediul, care suferă din pricina păcatului strămoșesc: „Blestemat să fie pământul întru lucrurile tale…”(Fac3,17); „Printr-un om a intrat păcatul în lume, iar prin păcat moartea…”(Rom V,12); „Căci știm, că toată făptura împreună suspină și împreună are durere până acum…”(Rom 8,22). Astfel prin ierurgii puterea și acţiunea curăţitoare și sfinţitoare a Bisericii se revarsă nu numai asupra omului, ci și a întregii lumi, care îl înconjoară, scoţându-le de sub puterea blestemului și sfinţind-o. Prin ele sferade influenţă a rugăciunilor cultului ortodox se extinde dincolo de persoana omului și tinde să îmbrăţișeze întreaga lume creată.

Unele ierurgii sunt moștenite din Legea Veche (curăţirea femeii la 40 de zile) altele le-a practicat Însuși Mântuitorul (tămăduirea bolnavilor, izgonirea duhurilor necurate, binecuvântarea pâinii, a vinului, a peștilor). Despre cele mai multe Ierurgii vorbesc Sf. Părinţi Iustin Filozoful și Tertulian (sec. II), Vasile cel Mare (sec. IV). Rugăciunile pentru sfinţirea apei, a untdelemnului, a fructelor, pentru ploaie și altelese găsesc în cele mai vechi Rânduieli bisericești -Constituţiile Apostolice și Evhologhionul lui Serapionde Thmuis din Egipt (sec. IV), dintre care unele suntidentice cu cele din Trebnicul (Molitfelnicul) nostru deazi. La cele mai vechi s-au mai adăugat și unele mai noi, cerute de desfășurarea și evoluţia vieţii religioasea credincioșilor. Unele dintre cele vechi s-au dezvoltat treptat, miezul lor rămânând același.