Ajutor pentru Centrul Social din Dumbrava distrus în urma incendiului devastator!
13:39, joi, 18 iunie, 2020 | Cuvinte-cheie: biserica din Dumbrava, centru social, dumbrava

Dragi oameni de bună credință, dumbrăveni, chișinăuieni și toți cei care îl cunoaștem pe Pr. Octavian Moșin,
În urma incendiului care a avut loc seara zilei de 11 iunie, etajul 2 al casei parohiale a fost practic distrus. Centrul social, abia finisat, cu atât efort, cât și garderoba socială, și locul unde mai dormeau copiii de la etajul 2 au ars aproape complet. De asemenea, etajul de jos a fost, evident, inundat și presărat cu cenușă, așa încât va fi nevoie de multă muncă pentru a readuce casa într-o stare decentă.
Cu toții cunoaștem grija, răbdarea și dragostea Părintelui Octavian Moșin și preotesei Natalia față de toți enoriașii, și toți cei care îi cunosc, fie ei locuitori ai Dumbravei, enoriași, simpli cunoscuți, etc.
În aceste clipe complicate, când munca de ani de zile a acestor Oameni a fost spulberată în 3 ore, haideți să le fim alături, așa cum și ei ne-au fost mereu, oricând am avut nevoie, la orice ora din zi și din noapte.
Astfel, toți cei care doresc să sprijine familia Părintelui Octavian Moșin, sunt invitați să doneze orice suma, cât de mică, pe contul curent, pe care Părintele l-a creat special în acest sens:
Rechizite bancare
Pentru transferuri în MDL:
Beneficiar: MOSIN OCTAVIAN
Cod personal: 0982102123127
Contul beneficiarului: MD57AG000000022593265455
Banca beneficiarului: BC „Moldova-Agroindbank” SA Sucursala Chisinau-Centru
Cod bancar: AGRNMD2X723
For payments in EURO:
Beneficiary: MOSIN OCTAVIAN
C/F: 0982102123127
Account number: MD16AG000000022593997185
Beneficiary bank: B.C. „MOLDOVA-AGROINDBANK” S.A. SUCURSALA NR1 CHISINAU
SWIFT: AGRNMD2X
Correspondent bank: ACC. NR. 2808750
Landesbank Baden-Wurttemberg
Stuttgart, Germany
SWIFT: SOLADEST
Dumnezeu să vă răsplătească milostenia și Maica Domnului să vă apere de orice rele!
Sursa: https://localitateadumbrava.md/

















La biserica „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” și „Sf. Ierarh Petru Movilă” din Dumbrava, deja de mai mulți ani continuă procesul...
Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori! Cu tristețe am aflat despre incendiul care s-a întâmplat la Biserica „Sfântul Ierarh Petru...
Îndemnăm lumea de bună credință să ne susțină de a finisa interiorul bisericii ”Sfântul Ierarh Petru Movilă” din satul Dumbrava,...
La biserica „Sf. Petru Movilă” din localitatea Dumbrava slujba de Naşterea Domnului va fi oficiată la miezul nopţii. Aşa după...
În fiecare post la biserica ”Sf. Petru Movilă” din Dumbrava, mun. Chișinău săvârșim Taina Sfântului Maslu. Duminică, 1 iulie, ora...
Anul Nou se apropie de parcă mai rapid decât ne imaginam. Atunci când mulți dintre noi încă nu știm care...
De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice