„Soarele și-a cunoscut apusul său; pus-ai întuneric și s-a făcut noapte…”

În psalmul 103, numit psalmul vecerniei ( „Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul…”), care se găsește în cartea de cult numită Psaltire, ne vorbește despre creația lumii, despre frumusețea și minunățiile firii.

Despre lume, așa cum se înfățișa ea atunci când ieșise din mâna Ziditorului și când toate câte făcuse Dumnezeu erau „bune foarte”.

Acest psalm zugrăvește cu măiestrie providența sau purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de făpturile Sale. De aceea, Biserica l-a găsit potrivit pentru preamărirea lui Dumnezeu-Creatorul, la începutul unei noi zile. În acest context, i se mai spune și psalmul introductiv sau începător (al Vecerniei și, totodată, al zilei). El a fost consacrat ca psalm specific al slujbei de seară, mai ales pentru că în versetele 20-21, care se repetă la sfârșitul psalmului, se vorbește și de apusul soarelui: „Soarele și-a cunoscut apusul său; pus-ai întuneric și s-a făcut noapte…”.

Așadar, acest frumos psalm propune icoana minunată a întregii faceri, bucuria și simțământul mulțumirii tuturor făpturilor pentru crearea și susținerea lor.

Victor Florea