Cer explicaţii de la mitropolit
22:19, miercuri, 25 septembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: lege, legea antidiscriminare, mitropolit, mitropolit vladimir, protestatari, proteste
Cer explicaţii mitropolitului Vladimir şi ameninţă cu proteste de amploare. Un grup de creştini din mai multe raioane s-au declarat astăzi îngrijoraţi de efectele Legii cu privire la egalitatea șanselor şi l-au acuzat pe mitropolit că şi-ar fi uitat promisiunile de a face tot posibilul ca această lege să fie abrogată.
Mai mult, enoriaşii au venit cu un apel către şeful Bisericii Ortodoxe din Moldova, în care cer convocarea de urgență a Adunării Generale a Bisericii şi lipsirea de împărtăşanie a celor care au promovat legea cu pricina.
La întrunirea la care fac referire enoriaşii, Sinodul Bisericesc a discutat despre oprirea de la împărtăşanie a guvernanţilor care au promovat legea, organizarea Drumului Crucii şi a Adunării Generale a Bisericii. Până în prezent, însă doar Drumul Crucii a fost organizat.
După ce şi-au spus nemulţumirea în faţa camerelor de luat vederi, enoriaşii s-au îndreptat către Mitropolia Moldovei, pentru a-i înmâna Înalpreasfinţitului Vladimir demersul prin care îi cer să pună în aplicare hotărârea Sinodului. Încercarea lor de a da ochii cu mitropolitul a eşuat însă.
Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei nu au comentat deocamdată situaţia. Pe de altă parte, creştinii spun că dacă nu vor fi auziţi, vor recurge la proteste, similare cu cele din vara anului 2012. Mai mult, vor organiza Drumul Crucii în jurul Chișinăului şi vor cere oamenilor să nu participe la alegerile parlamentare din 2014. Nu exclud nici iniţierea unui referendum împotriva Legii cu privire la egalitatea de șanse adoptată de Parlament pe 25 mai 2012.
Sursa: www.jurnaltv.md

Mâine, Sfânta noastră Biserică pomeneşte cu evlavie suferinţele sfinţilor, slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli Petru şi Pavel. Sfântul Apostol...
Fertilizarea, în termeni medicali, reprezintă actul prin care este adusă pe lume o nouă fiinţă. Folosirea acestui termen, în cazul...
Ce-mi veţi da mie şi eu îl voi da pe El vouă? Iar ei i-au dat lui treizeci de arginţi.”...
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat...
Sfînta Muceniţă Tatiana s-a născut în Roma cea veche, din părinţi de neam mare, pentru că tatăl său a fost...
’’În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să Se boteze de către el. Ioan...
Proorocul Daniil se trăgea din seminţie împărătească, din seminţia lui Iuda, şi fiind încă copil mic a fost robit de...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău