Cum l-a vindecat Maica Domnului pe bărbatul care avea să devină sfânt
11:19, joi, 16 iulie, 2020 | Cuvinte-cheie: Cuviosul Serafim de Sarov

În anul 1780, Prohor (Sfântul Serafim) s-a îmbolnăvit grav. Trupul i se umflase şi era ţintuit pe un pat tare, zăcând nemişcat. Medic nu exista şi de aceea nu se putea face diagnosticarea. Bănuiau, însă, din semnele exterioare, că e vorba de ascită. Boala a ţinut trei ani. În total, bolnavul a stat şase luni la pat şi plângea cu lacrimi amare. Niciodată însă n-a scos vreo cârteală din gura lui. Se predase cu trup şi suflet voii lui Dumnezeu şi se ruga continuu.
Din ultimele evoluţii ale bolii, cei din jur au început să se teamă pentru viaţa lui.
– Frate Prohor, a zis egumenul, propun să chemăm un doctor sau să-ţi facem recoltare de sânge.
– Părinte, a răspuns bolnavul, m-am predat în mâinile Adevăratului Doctor al sufletelor şi al trupurilor, Domnul nostru Iisus Hristos, şi ale neprihănitei Maicii Sale. Dacă iubirea voastră o îngăduie, daţi-mi mie, sărmanului, leacurile cereşti, adică împărtăşirea cu Sfintele Taine.
Stareţul losif a împlinit dorinţa lui şi a făcut priveghere toată noaptea. La Sfânta Liturghie, fraţii s-au rugat cu căldură pentru bolnav care, după ce s-a spovedit, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine în chilia lui. În clipa aceea, înaintea sa a apărut Maica Domnului în lumină neînserată, împreună cu Apostolii Petru şi Ioan. Întorcându-şi faţa către loan, i l-a arătat cu degetul pe Prohor şi i-a zis: „Acesta este din neamul nostru”.
Apoi s-a atins cu mâna dreaptă de capul lui şi îndată tot lichidul care se adunase în corpul său a început să iasă printr-o gaură care s-a ivit în partea dreaptă. Într-un interval scurt de timp, s-a vindecat definitiv. Pe partea dreaptă, acolo pe unde ieşise lichidul, a rămas pentru totdeauna o aluniţă.
(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, Editura Egumenița, p. 29)
Sursa: https://doxologia.ro/

CONDACELE şi ICOASELE: Condacul 1 Făcatorule de minuni şi preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule şi rugătorule...
Aminteşte-ţi mereu, ascultarea le întrece pe toate. Ea întrece postul şi rugăciunea! Iar noi nu numai că nu trebuie să...
Învățături de viață ale Sfântului Serafim de Sarov Bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul dintr-o apă rea...
Un fragment din sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Serafim de Sarov va fi adus la București de către Patriarhul Moscovei...
Suntem în perioada Epifaniei, zilele sfinte ale Arătării Domnului, când, dacă încordăm timpanele duhovniceşti, suntem în stare să auzim coruri...
„Ce înseamnă să agonisești bani înțelegeți? La fel și cu agonisirea Sfântului Duh.” Batiușka spunea că toți sfinții pe care...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău