„Bunica din Chinteni” a fost duminică la Catedrala din Cluj. Are mare drag de PS Benedict Bistrițeanul
16:43, marți, 21 iulie, 2020 | Cuvinte-cheie: PS Benedict Bistrițeanul
Tanti Lenuța Moldovan din Chinteni a participat duminică la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul în fața Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca.
„Mă simt bine la slujbele cu Preasfințitul”, a declarat pentru Radio Renașterea „Bunica din Chinteni”, foarte cunoscută pe internet pentru aparițiile alături de vlogger-ul Mircea Bravo (Mircea Popa).
Tanti Lenuța merge des la slujbă la catedrală. Este foarte apropiată sufletește de Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Îl știe pe PS Benedict dinainte de a fi ierarh.
„Am prins foarte mare drag de el. Cum ar zîce vorba ceea mi-o sărit în ochi”, a spus bunica într-o discuție cu Darius Echim de la Radio Renașterea.
„Are ținuta, făptura, darul, harul. Îi ca o scânteie acolo în mijlocul altarului. Parcă pentru asta o fost născut și de când îi lumea tăt în biserică. Și când spune predica parcă se lipește de suflet. Pentru asta l-o hărăzît Dumnezeu pe pământ”.
„Am participat și la hirotonia dânsului. Când am posibilitatea și puterea, mă duc și când merge în afara Clujului”, a spus Tanti Lenuța.
De când soțul ei este bolnav și nu mai poate merge la biserică, Preasfințitul Părinte Benedict i-a vizitat și acasă, la Chinteni.
„Mă bucur și îs mulțămită sufletește c-o fost și ne-o binecuvântat și casa. Și când o să aibă timp o să mai îmi facă vizite că și soțul acuma nu se simte așa bine și nu poate mere la biserică. Dar vine, îl vizitează, ne dă povățuri și ne citește rugăciuni. Ne simțim tare bine”.
Soțul ei, Alexandru Moldovan, a fost timp de 38 de ani cântăreț bisericesc sau diac, cum se mai zice în zonă. „O fost omul și cântărețul stranei”.
Rugată să transmită un gând pentru aceste vremuri prin care trecem, tanti Lenuța a îndemnat în stilul specific să avem grijă, dar să nu ne îngrijorăm.
„Ce să zîc eu de vremurile aiestea.. Într-adevăr îs grele, dar c-o țâră de grijă, c-o țâră de rugăciune și cu încredere să merem înainte că nu ne-a prinde boala, dar dacă stăm și ne tăt gândim și ne lăsăm așe nu ne simțim bine nici sufletește nici la corp. Dar să merem la biserică indiferent că-i afară, că-i înăuntru, să ne ducem la biserică. Acolo ne vindecăm și trupește și sufletește”.
„Bunica din Chinteni” a fost și protagonista unei ediții a emisiunii „Valoarea Faptei” realizată de Trinitas TV.
Foto credit: Darius Echim
Sursa: https://basilica.ro/