Să fim în contact permanent cu Cerul

Aspirația omului către Absolut este o manifestare extraordinară a prezenței și puterii lui Dumnezeu în el.

În natură, orice creatură este supusă unei finalități foarte precise: girafa, care n-are voce, nu dorește să cânte; hipopotamul care este programat să pască, nu știe să fure etc. Totul este la locul său, după firea sa. Nimic nu este haotic. Singur, omul are dorințe pe care nu și le poate realiza plenar în această lume. De ce? Prezența unei astfel de dorințe n-are nimic fortuit.

Așa cum observăm în experiența duhovnicească a misticilor, avem în nucleul ființelor noastre – invizibil, însă real – sădită posibilitatea de a urca la înălțimea duhovnicească pe scara devenirii spirituale, pentru a ne întări din Cel Preaînalt.

Potrivit revelației paradisiace, trupul omului este o pârgă a pământului și se întoarce în pământ, însă ceea ce îi dă sens și perenitate este suflarea dumnezeiască, care oferă privirii adamice perspectiva îndumnezeirii.

De aceea noi trebuie să fim în contact permanent cu Cerul, ca să fim puternici. Dacă pierdem comuniunea cu acesta cădem și firea devine slăbănoagă.

Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, www.doxologia.ro