Cea mai veche rugăciune adresată Maicii Domnului (papirus din sec. III)

În 1917, Biblioteca „Jonh Rylands” din Manchester, care conţine una dintre cele mai importante colecţii de papirusuri din lume, şi-a adăugat colecţiei un mic fragment care conţine o rugăciune în greacă adresată Fecioarei Maria şi care se pare că datează de la sfârşitul veacului al III-lea. Fragmentul cu numărul 470 din colecţie, a fost publicat abia în 1938, şi la foarte puţin timp după aceea specialiştii în liturghia creştină primară l-au recunoscut ca o formă veche a unei rugăciuni către Fecioara, care este cunoscută în liturghia greacă, latină şi coptă şi este folosită şi astăzi.[1] Papirusul este denumit în mod normal după primul vers al imnului, în latină: Sub tuum praesidium [Sub milostivirea ta].

În starea sa curentă, textul este puternic afectat şi foarte fragmentat (ΠΟ ΕΥCΠΑ ΚΑΤΑΦΕ ΘΕΟΤΟΚΕΤ ΙΚΕCΙΑCΜΗΠΑ ΕΙΔΗCΕΜΠΕΡΙCTAC AΛΛΕΚΚΙΝΔΥΝΟΥ… ΡΥCΑΙΗΜΑC MONH …HEΥΛΟΓ), imnul fiind cunoscut în întregime numai prin restaurare. În starea sa reconstruită, textul sună în felul următor: Ὑπὸ τὴν σὴν εὐσπλαγχνίαν καταφεύγομεν Θεοτὸκε· τὰς ἡμῶν ἱκεσίας μὴ παρίδῃς ἐν περιστάσει ἀλλ᾽ ἐκ κινδύνου λύτρωσαι ἡμᾶς μόνη ἁγνὴ μόνη εὐλογημένη [ Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoi, ci din primejdii ne izbăveşte pe noi, una curată, una binecuvântată][2].  Evident, această rugăciune este adresată Fecioarei Maria, care, aici, este numită Născătoare de Dumnezeu, şi este invocată mijlocirea ei. Astfel, se pare că oferă o dovadă primară a faptului că deja cultul mariologic începuse să se dezvolte înainte de sfârşitul veacului al III-lea. Spatele papirusului este gol, ceea ce l-a condus pe primul editor la concluzia că trebuie să fi fost creat pentru uz particular. Mai recent, după  reproducerile fotografice ale papirusului, Hans Förster a dedus că a fost împăturit, ajungând la concluzia că s-ar putea să fi fost folosit drept amuletă. [3]

Prin urmare papirusul Sub tuum praesidium indică faptul că înainte de sfârşitul veacului al III-lea, cel puţin unii dintre creştinii din Egipt începuseră deja să se roage  Fecioarei Maria şi să ceară mijlocirea ei. Folosirea  textului într-o amuletă s-ar potrivi cu siguranţă cu o asemenea practică şi se pare că demonstrează faptul că, până la această vreme, evlavia mariologică începuse deja să ia diferite forme. Cu toate acestea, folosirea persoanei întâi, numărul plural, sugerează că textul a fost creat şi, probabil, folosit comunitară. Apariţia unui asemenea text pe acest papirus şi, posibil, într-o amuletă, într-o perioadă în care Părinţii bisericeşti sunt destul de tăcuţi în privinţa evlaviei faţă de Fecioara, ar putea să sugereze că, iniţial, pietatea mariologică a apărut într-un context mai popular şi mai puţin elitist din punct de vedere cultural. Şi cealaltă sursă majoră a noastră pentru dovezi timpurii ale evlaviei mariologice s-ar putea să ne conducă la fel spre o asemenea concluzie. Protoevanghelia este, fără îndoială,  un text mai accesibil decât majoritatea scrierilor produse de către primii Părinţi bisericeşti şi, precum multe alte apocrife creştine, probabil a atins o gamă largă de cititori şi ascultători şi a fost folosită chiar şi în scop liturgic în anumite comunităţi mai vechi. [4]

Într-adevăr, după cum au afirmat şi alţii înaintea mea, există o şansă foarte mare ca lex orandi-ul creştinismului primar, adică practicile sale de cult şi evlavie, să fi dezvoltat un interes faţă de Fecioara Maria înainte ca ea să fi influenţat pe deplin lex credenti-ul creştinismului primar, adică învăţătura de credinţă. Aceasta cu siguranţă ar explica lipsa legăturii dintre nepreocuparea primilor Părinţi bisericeşti şi dovezile de evlavie primară pe care le descoperim în Protoevanghelie şi în acest papirus.[5] Cu siguranţă ne vom dori să reţinem posibilitatea existenţei unei asemenea diferenţe între ceea ce se întâmpla în pietatea „populară” şi în lumea din ce în ce mai rarefiată a teologiei creştine.

Trebuie remarcat că au existat discuţii în privinţa datei papirusului. La publicarea sa iniţială, editorii au datat documentul cu veacul al IV-lea. Cu toate acestea, în acelaşi timp, ei au mai afirmat şi că expertul lor în paleografie nu a dorit să-l plaseze mai târziu de veacul al III-lea, pe baza stilului în care a fost scris. Apoi, în ciuda dovezii scrisului de mână, care reprezintă o metodă standard pentru datarea papirusurilor, editorii conchid în schimb că textul trebuie să aparţină veacului al IV-lea, de vreme ce „este aproape incredibil ca o rugăciune adresată în mod direct Fecioarei prin aceşti termeni să fi putut fi scrisă în veacul al III-lea”[6]. De asemenea, ei mai susţin că folosirea în rugăciune a termenului de Născătoare de Dumnezeu pentru Maria nu se potriveşte cu veacul al III-lea, deoarece acest termen nu a fost în uz înainte de începutul veacului al IV-lea. Prin urmare, pe baza acestor ipoteze legate de dezvoltarea evlaviei mariologice, editorii au decis să treacă cu vederea dovada reprezentată de scrisul de mână şi să dateze papirusul cu cel puţin un veac mai târziu decât indicase paleografia.

De la publicarea sa, anumiţi cercetători (în special, catolici) au optat să dateze papirusul conform paleografiei, în veacul al III-lea, în timp ce alţii au continuat să prefere datarea cu veacul al IV-lea[7]. Este adevărat că oarecum această dovadă a rugăciunii către Fecioara şi folosirea titlului de Născătoare de Dumnezeu s-ar potrivi mai bine veacului al IV-lea decât celui de-al III-lea, însă cu siguranţă n-ar trebui să excludem imediat posibilitatea că ambele practici, precum şi acest papirus, datează chiar din veacul al III-lea. După cum tocmai am remarcat, există dovezi semnificative pentru a sugera că Origen începuse să o numească cu tilul de Născătoare de Dumnezeu pe Fecioara Maria încă din prima jumătate a veacului al III-lea. În timp ce indubitabil există dezbateri privind aceste surse, tendinţa cercetărilor a fost de a-l recunoaşte pe Orιgen drept primul care a folosit termenul.[8] Mai mult decât atât, există o veche rugăciune euharistică, aşa-zisa „Anaforaua egipteană a Sfântului Vasile”, care invocă în mod specific mijlocirea Fecioarei împreună cu cea a sfinţilor, a apostolilor, a martirilor şi a altora asemenea.

Această rugăciune, pe care liturgiştii o datează la începutul veacului al IV-lea, invocă comunitatea să comemoreze „mai ales pe Sfânta şi slăvita Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria; pentru ale cărei rugăciuni ne miluieşte pe noi toţi”[9]. În consecinţă, nu este prea greu să ne imaginăm că o rugăciune asemănătoare, precum cea pe care o găsim în papirusul Sub tuum praesidium, ar fi putut fi realizată numai cu puţin timp înainte în Egipt, probabil, la sfârşitul veacului al III-lea. Mai mult decât atât, după cum vom vedea în următorul capitol, prima relatare a Adormirea Fecioarei Maria, Cartea Adormirii Mariei, pare să prezinte dovezi, deja din veacul al III-lea, ale credinţei în puterile sale de mijlocitoare.

Aşadar, există destule motive să presupunem că s-ar putea ca, încă din veacul al III-lea, să fi circulat în Egipt o rugăciune către Theotokos, şi astfel se pare că ignorarea dovezii reprezentate de scrisul de mână în favoarea unei prejudecăţi contra posibilităţii ca venerarea mariologică să fi început deja să se dezvolte în anumite locuri devine o imprudenţă. Otto Stegmüller identifică o serie de alte documente cu asemănări puternice ale scrisului de mână de pe acest papirus, acestea datând fie de la sfârşitul veacului al III-lea, fie de la începutul celui de-al IV-lea[10]. În lumina acestor dovezi şi a ipotezei iniţiale că paleografia reflectă scrisul de mână din veacul al III-lea, sfârşitul veacului al III-lea, pare să fie o dată probabilă pentru producerea acestul document, deşi fără îndoială, n-ar trebui exclusă varianta că s-ar putea să fie chiar şi un pic mai devreme.

Totuşi în studiul lui Stegmüller, sunt interesante mai ales comparaţiile sale dintre rugăciunea Sub tuum praesidium şi anumite rugăciuni sub formă de imne din apocrifa Faptele lui Toma, un text compus la începutul veacului al III-lea. Deşi, Stegmüller nu afirmă că aceste tradiţii apocrife sunt sursa vechii rugăciuni mariologice, el susţine că „maica milostivă” din Faptele lui Toma, care este o persoană de pe tărâmul ceresc, pare să amintească de Maica Domnului din Sub tuum praesidium, a cărei milostivire apărătoare este căutată. Faptul că rugăciunea Sub tuum praesidium îi cere să-i izbăvească ea însăşi pe rugători, fără nici o menţiune a mijlocirii sale la Tatăl, sau la Fiul, îl face să conchidă că această rugăciune s-ar putea să aibă  legătură cu grupurile eterodoxe ale creştinismului primar. Nefiind  singura interpretare posibilă a acestui limbaj, cu siguranţă stârneşte anumite speculaţii intrigante. Mai departe, Stegmüller sugerează pe baza Faptelor lui Toma o legătură cu creştinismul gnostic, cu toate că, mai sigur, puţini cercetători ar mai identifica astăzi acest text ca fiind de o asemenea factură, deşi este destul de eterodox.[11] Însă ipoteza lui Stegmüller că această rugăciune ar putea fi asociată cu literatura apocrifă şi tradiţiile ezoterice creştine primare este deosebit de îmbietoare, mai ales în lumina tradiţiilor apocrife legate de Fecioara Maria spre care acum ne îndreptăm.

———–

[1] Hunt, Johnson şi Roberts, Catalogue of the Greek Papyri, vol.3, pp. 46-47; Mercenier , „L’antienne”.

[2] Cea mai bună reconstrucţie se găseşte în Stegmüller, „Sub tuum praesidium”. Vezi de asemenea, Giamberardini, II culto marian, pp. 69-97; Giamberardini, „Sub tuum praesidium”.

[3] Hunt, Johnson şi Roberts, Catalogue of the Greek Papyri, vol.3, pp. 46; Förster,  „Zur altesten Uberheferung”, p. 185.

[4] Vezi, de exemplu, Shoemaker, „Apocrypha and Liturgy”; Mimouni , „La lecture liturgique”.

[5] De exemplu, cum a propus Johnson, „Sub tuum praesidium”, pp. 59-69; şi Triacca, „Sub tuum praesidium”.

[6] Hunt, Johnson şi Roberts, Catalogue of the Greek Papyri, vol.3, pp. 46.

[7] Pentru un rezumat al diferitelor datări, vezi Försten, „Zur ältesten Überheferung”, pp. 188- 189, care enumeră referinţe la diferitele studii despre acest aspect. Remarcaţi că în acest articol  Försten susţine o redatare a papirusului „Sub tuum praesidium” pe baza paleografiei care l-a plasat în veacul al VI-lea sau al VII-lea, care se întâmplă să fie contemporan cu o altă copie a rugăciunii în colecţia din Viena, pe baza căreia Forsten îşi desfăşoară activitatea. Cu toate acestea, Cornelia Römer consideră argumentele lui Försten neconvingătoare: Römer, „ChristlicheTexte II”, p.138. De asemenea, AnneMarie Luijendijk, în monografia sa,susţine modul tradiţional de datare: Luijendijk, Forbidden Oracles ?, p. 30 (şi îi mulţumesc că mi-a îndreptat atenţia către aceste două trimiteri). Una dintre problemele privind acest fragment este că Försten identifică paralele fiecărei epistole în texte diferite din perioade de mai târziu, însă nu poate identifica nici un text din această perioadă care să aibă în întregime acelaşi stil de scriere ca şi papirusul, ceea ce poate ar fi mai convingător.

[8] Starowieyski, „ Le titre θεοτόκος” în special p. 237; Stegmüller, „Sub tuum praesidium”, p. 80; Johnson, „Sub tuum praesidium”, pp. 53-59, în special p. 58.

[9] Citat în Johnson, „Sub tuum praesidium”, p. 56, care explică textul mai departe şi oferă data scrierii sale. Traducerea este luată din Jasper şi Cuming , Prayers of the Eucharist, p. 72, cu o uşoară modificare [Ciprian Streza, Anaforaua Sfântului Vasile cel Mare, Editura Andreiana, Sibiu, 2006, pp. 387-388.

[10] Stegmüller, „Sub tuum praesidium”, p. 78. Deşi Stegmüler propune o dată de la sfârşitul veacului al IV-lea, paralelele paleografice pe care le citează aparţin acestei perioade.

[11] Ibidem, pp. 80-82.

Preluat din Stephen Shoemaker, Fecioara Maria în credinţa şi evlavia creştină primară,
trad. Lucian Filip, Ed. Doxologia, 2018, pp. 98-104.
Textele greceşti au fost adăugate de ierom. Petru Pruteanu.