Copilul care fura şi mama care nu-l pedepsea

Un copil a furat, odată, penarul colegului său. L-a adus acasă şi, bucuros nevoie mare, l-a arătat mamei sale. Aceea, nu numai că nu l-a certat, nu i-a explicat fiului său că ceea ce făcuse nu era corect, ci dimpotrivă, l-a lăudat pentru fapta lui.

Peste câteva zile, copilul aduse acasă paltonul unuia dintre colegii săi. Mama sa îl primi cu bucurie. Aveau mari greutăţi, iar paltonul era chiar ceea ce-i trebuia pentru fiul său. Avea să-i ţină de cald la iarnă.

Băieţelul creştea şi odată cu el, creştea şi dorinţa de a fura. Fura fructe de la piaţă, fura tot felul de lucruri de la supermarket, fura ceea ce-i plăcea dintre lucrurile colegilor săi. Devenind un tânăr zdravăn, începu să intre în casele consătenilor lui şi să fure, fără ezitare, lucrurile cele mai de preţ.

Odată, l-au prins asupra faptului, adică chiar în momentul în care ieşea din casa unei bunicuţe, pe care tocmai o jefuise. Vestea s-a răspândit în tot ţinutul. Poliţiştii i-au pus cătuşele şi l-au condus la judecător. În faţa judecătoriei se strânsese multă lume. Venise şi mama tânărului şi striga tare că fiul ei este nevinovat şi protesta pentru faptul că-l ţin legat.

Înainte de a intra în clădirea judecătoriei, tânărul se opri şi păru că cere ceva paznicilor săi. Aceia se pare că-i permiseră să facă ceea ce ceruse.

– Mamă, vreau să-ţi spun ceva, strigă tânărul.

Lumea amuţi de curiozitate, iar mama alergă să-şi îmbrăţişeze copilul. Aplecându-şi faţa către mama sa, o muşcă sălbatic de ureche. Mama începu să se vaite, iar mulţimea striga împotriva lui:

– Nu numai hoţ, ci şi nerespectuos faţă de mama sa şi un nemernic fără ruşine, strigau oamenii, voind să-l linşeze.

Intrară în judecătorie. Strigătele mulţimii şi furia oamenilor nu se micşorau, ci creşteau în intensitate. Îndată ce intrară, judecătorii cerură să afle ce s-a întâmplat.

– Ruşine să-ţi fie, tinere! Pentru furt poate că te-am fi judecat cu indulgenţă, dar pentru purtarea sălbatică şi necuviincioasă faţă de mama ta vom fi foarte aspri, spuse preşedintele completului de judecată.

– Dacă îmi permiteţi, aş vrea să spun câteva cuvinte, zise tânărul, foarte tulburat.

– Spune, deci, ceea ce ai să spui despre cele ce s-au întâmplat, îi dădu cuvântul preşedintele.

– În urmă cu cincisprezece ani, când eram un copil de numai şase ani şi nu ştiam ce e bine şi ce-i rău, am luat în ascuns penarul prietenului meu şi l-am adus acasă. L-am arătat mamei mele şi ea s-a bucurat. Am văzut asta în ochii ei. Nu mi-a spus nici măcar un cuvânt ca să-mi arate că nu e bine ce am făcut. Nu mi-a spus ce ar fi trebuit să fac. Mai târziu i-am adus un palton, apoi un pepene, apoi bani furaţi. Dacă m-ar fi certat atunci, la început, nu aş fi ajuns astăzi legat în faţa completului de judecată… Atât reuşi să spună flăcăul, înainte de a izbucni în hohote de plâns.

Judecătorii şi lumea care erau de faţă şi ascultau spusele tânărului, se întristară mult auzind cuvintele sale.

Răul trebuie să-l lovim când este încă mic, înainte să apuce să crească şi să se întărească. Iar părinţii au o responsabilitate foarte mare pentru copiii lor. Să nu le pară rău să-şi certe sau să-şi pedepsească copiii, atunci când cearta sau pedeapsa sunt spre binele lor.

sursa pemptousia.ro