Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, de sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, a oficiat Sfâta Liturghie la Mănăstirea Hîncu
12:14, miercuri, 14 octombrie, 2020 | Cuvinte-cheie: episcop petru

Miercuri, 14 octombrie 2020, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hîncu.
Preasfinţia Sa, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la miezul nopţii, în biserica cu hramul „Cuvioasa Parascheva”, a mănăstirii menţionate.
La ora 00:00, Ierarhul a fost întâmpinat de Stareţa Sfintei Mănăstiri, Egumena Parascheva (Cazacu), dimpreună cu obştea.
Alături de Preasfinţia Sa a coliturghisit Preacuviosul Arhimandrit PavelL (Tăbăcari), duhovnicul Sfintei Mănăstiri Hâncu, dar şi alţi slujitori ai mănăstirii menţionate.
În timpul Dumnezeieştii Liturghii, au fost înălţate rugăciuni de laudă şi mulţumire Maicii Domnului, pentru că „ne ocroteşte ca o mamă iubitoare cu cinstitul ei omofor”. Totodată au fost înălţate rugăciuni de cerere ca poporul cel binecredincios şi întreaga omenire să fie ferită şi ocrotită de cele rele şi de grelele încercări.
La sfârşit Ierarhul a ţinut un cuvânt de învăţătură desprins din istoricul sărbătorii date, Acoperământul Maicii Domnului, vorbind şi despre importanţa cinstirii Maicii Domnului şi a sărbătorilor închinate ei.
După aceasta Preasfinţia Sa a felicitat obştea monahală a Sfintei Mănăstiri Hîncu cu sfânta sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului.
Sursa: http://episcopia-ungheni.md/


























Pe 16 martie, 2021, în seara zilei de marţi a primei săptămâni din Postul Mare, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni,...
Pe 15 martie, 2021, în seara zilei de luni a primei săptămâni din Postul Mare, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni,...
Pe 14 martie 2021, în Duminica lăsatului sec de brânză, numită şi Duminica Iertării sau a Izgonirii lui Adam din rai,...
Pe 7 martie 2021, în Duminica lăcatului sec de carne, numită şi Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni,...
28 februarie 2021, în Duminica fiului risipitor, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf....
Pe 21 februarie 2021, în Duminica vameșului și-a fariseului, la miezul nopții, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta...
Pe 7 februarie 2021, în Duminica a XXXV-a după Cincizecime, când este cinstită Icoana Maicii Domnului „Potoleşte întristările noastre” și este sărbătorit Sfântul Ierarhul Grigore...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău