Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Vatici, r. Orhei, și-a serbat hramul
12:40, miercuri, 14 octombrie, 2020 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari

„Ce să fie Maica Domnului pentru noi? Nădejde, încă o nădejde! De ce? Pentru că avem ajutorul Maicii Domnului. Și dacă știm de ajutorul Maicii Domnului, de ocrotirea Maicii Domnului, de acoperământul Maicii Domnului, de mijlocirea Maicii Domnului și de rugăciunile Maicii Domnului, avem un plus de nădejde. Maica Domnului este nădejde: „Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub sfânt acoperământul tău.” (Pr. Teofil Părăian)
În ziua praznicului Acoperământul Maicii Domnului, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir Sfânta Liturghie în parohia din satul Vatici, raionul Orhei, care poartă hramul acestei sărbători. La eveniment au fost prezenți dl Dinu Țurcanu, Președintele raionului Orhei și reprezentanți ai autorităților locale.
Cine este Maica Domnului pentru noi, cei care cerem acoperământul ei? Este tăria nesurpată și ocrotirea tuturor creștinilor, oglinda sfântă a dreptății pentru judecători, binecuvântarea caselor și a familiilor celor evlavioase, luminarea și înţelepţirea păstorilor celor credincioși ai Bisericii, povăţuitoarea monahilor, liniștea cea netulburată a bătrânilor celor evlavioși, aleasă încununare a celor care se luptă împotriva patimilor, grabnică ajutătoare a celor obosiți de mâhnire și întristare, stâlp de nor care ne acoperă, ferindu-ne de toate ispitele și de smintelile lumii, stâlp de foc în calea mântuirii, vas de aur întru care s-a gătit pentru noi Trupul și Sângele mielului celui dumnezeiesc, mustrarea tuturor călcătorilor de jurământ și a celor care agonisesc cu nedreptate, dătătoarea tuturor darurilor celor pământești și sufletești, odihnă și bucurie tainică a robilor celor blânzi și primitori, tare apărătoare a toată lumea.
Adresându-se binecredincioasei adunări la sfârșitul Sfintei Liturghii, Vlădica Siluan a felicitat credincioșii cu ocazia celebrării hramului localității și a bisericii, îndemnându-i să se roage și mai departe cu aceiași smerenie față de Maica Domnului, pentru a ocroti comunitatea cu Omoforul ei și pentru a mijloci în fața Mântuitorului pentru pacea și liniștea poporului dreptmăritor.
„Maica Domnului este aproape de toți acei care o cheamă în rugăciune. Întotdeauna în timpurile de grea încercare Maica Domnului a fost cea care a izbăvit poporul care i s-a adresat pentru ajutor și mijlocire. Traversând și noi o perioadă de grea încercare, condfruntându-ne cu această molimă care aduce multă suferință și durere, să stăruim în rugăciune și fapte bune, s-o chemăm pe Maica Domnului să ne izbăvească și de această primejdie,” a menționat Preasfinția Sa.
În încheiere a rostit un cuvânt de mulțumire și de felicitare dl Dinu Țurcanu, mulțumindu-i Ierarhului Orheiului și tuturor celor prezenți pentru rugăciunea înălțată în comun.
Sursa: https://manastireacurchi.md/

































În Duminica a XXVII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în zilele de 12 și 13 decembrie 2025, cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, cel...
Astăzi… în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pre Hristos tuturor mai-nainte îl vesteşte” (Din Troparul Intrării în...
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Sfânta și...
În ziua prăznuirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor Cerești, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de...
În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, 9 noiembrie 2025, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni a...
Marți, 4 noiembrie 2025, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a adresat Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei, Vicar...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău