Slujba Privegherii în cinstea Cuvioasei Parascheva ocrotitoarea Mănăstirii Hîncu
19:30, luni, 26 octombrie, 2020 |

În seara zilei de luni, 26 octombrie 2020, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Slujba Privegherii în cinstea Cuvioasei Parascheva la mănăstirea Hîncu care îşi sărbătoreşte hramul.
Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” cu Hramul „Sf. M. Mc. Pantelimon” din complexul mănăstirii. În cadrul slujbei de Priveghere Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Polieleul împreună cu mărimurile praznicului.
Tot în timpul Privegherii, Preasfinţia Sa, întrucât este cel care a redeschis Mănăstirea dată și a revigorat viața duhovnicească de aici, făcând-o una din cea mai frumoasă și vestită vatră monahală din țara noastră, a fost felicitat călduros de către Duhovnicul Mănăstirii, Arhimandritul Pavel (Tabacari), împreună cu slujitorii mănăstirii și de către mai mulţi preoţi, care au venit la această slujbă de priveghere.
Tot în cadrul privegherii soborul slujitorilor mănăstirii, dar și alți oaspeți au adresat frumoase cuvinte de felicitare Stareței Sfintei Mănăstiri, Egumena Parascheva (Cazacu) cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc.
Menționăm că prezenți la slujba privegherii au fost slujitori și credincioși nu doar din țara noastră, dar și de peste hotare, mai exact din Ucraina, zona Cernăuțului.
Sursa: http://episcopia-ungheni.md/






































În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc