Sărbătoarea „Intrării Maicii Domnului în Biserică”, marcată prin slujire arhierească la Catedrala mitropolitană „Naşterea Domnului” din Capitală
15:22, vineri, 4 decembrie, 2020 | Cuvinte-cheie: ÎPS Mitropolit Vladimir

Biserica Ortodoxă celebrează astăzi sărbătoarea Intrării sau Aducerii Maicii Domnului la Templul din Ierusalim, la vârsta de 3 ani, pentru a fi dăruită Domnului și rămânerea ei în Sfânta Sfintelor până la vârsta de 15 ani, numită în popor şi Vovidenia sau Ovidenia, care înseamnă „ceea ce se face văzută”, închinarea Ei Domnului sau începutul viețuirii Ei cu Dumnezeu.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea mai nouă sărbătoare închinată Maicii Domnului, înscrisă în calendar din secolul al VI-lea, după ce s-a ridicat la Ierusalim, sub domnia împăratului Iustinian, o Biserică numită „Sfânta Maria cea Nouă”. Este unul din cele douăsprezece Praznice Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, prăznuit la 21 noiembrie / 4 decembrie.
În această însemnată zi, Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Naşterea Domnului” din Capitală, având alături clerul Catedralei și numeroși credincioși.
La încheierea slujbei cei care au avut dezlegare de la duhovnic, s-au împărtășit cu Sfintele și Preacinstitele Taine ale Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cinstitul Său Trup și Scumpul Său Sânge.
Aflându-ne în perioada Postului Nașterii Domnului, Vă îndemnăm pe toți să vă apropiați în acest post de Taina Sfintei Împărtășanii, pregătindu-vă înainte de primirea acesteia cu pocăință sinceră, cu multă frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/



















Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a liturghisit miercuri, 6 mai 2026, în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe”...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a vizitat luni, 4 mai, Mănăstirea „Sf. Ierarh Nicolae” din satul Sadaclia,...
În ziua cinstirii Sfintelor Femei Mironosiţe, Duminica a III-a după Paști, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie,...
În Duminica a II-a după Învierea Domnului (a Sfântului Apostol Toma), Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a...
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 18 aprilie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, însoțit de prot. Anatolie Ștefanov, protopop de Ialoveni, prot. Eugen...
Sâmbătă, 18 aprilie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat rânduiala sfințirii la reânoirea bisericii și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a liturghisit în vinerea Săptămânii Luminate, 17 aprilie, când prăznuim Icoana Maicii...
