Naşterea Domnului, Sfinţirea Umanităţii - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Naşterea Domnului, Sfinţirea Umanităţii

16:17, marți, 5 ianuarie, 2021 |

CUVÂNT PASTORAL LA NAŞTEREA DOMNULUI

Naşterea Domnului, Sfinţirea Umanităţii

,,Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit întru noi…” (Ioan I, 14).

Preacuvioși şi Preacucernici Părinți,

Iubiții mei fii duhovnicești în Domnul,

Har și bucurie de la Domnul Cel ce se naște în peșteră,

iar de la noi arhierească binecuvântare.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătoarea întregii creştinătăţi, ne oferă şi anul acesta prilejul de a fi împreună la rugăciune în Sfintele noastre biserici, să mulţumim lui Dumnezeu pentru dragostea arătată omenirii şi pentru că a trimis în lume pe Unicul Său Fiu ,,să se nască şi să crească, să ne mântuiască”. Coborârea lui Dumnezeu la om este marea taină a credinţei creştine, căci  „Cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (I Timotei 3, 16).

Astăzi avem sărbătoarea naşterii lui Dumnezeu ca Om. E un început şi ar trebui să fie şi pentru noi un început. Avem nevoie de modelul înfăptuit de Dumnezeu prin acest divin gest: Veşnicul, Atotputernicul, Nemărginitul se lasă cuprins de precarul, limitatul şi neputinciosul om. Așadar nu avem voie să spunem că nu se poate, de vreme ce Dumnezeu a făcut-o deja. Să facem deci precum Dumnezeu: să devenim oameni! Întreaga umanitate s-a pregătit pentru ea, în următorul fel: „Hristoase, oare ce-Ţi vom aduce Ţie pentru aceea că de dragul nostru Te-ai arătat ca un om pe pământ? Fiecare din făpturile zidite de Tine Îţi aduce mulţumire: îngerii – cântarea; cerurile – steaua; magii – darurile; păstorii – minunea; pământul – peștera; pustiul – ieslea; iar noi – pe Maica Fecioara. Dumnezeule, Cel ce eşti mai înainte de veci, miluieşte-ne pe noi!”

Oare cei aducem noi lui Hristos la această mare sărbătoare?

Ce fel de daruri aducem noi lui Hristos?

Îi aducem noi credință autentică?

Îi aducem noi speranță puternică și vie în mântuirea noastră?

Îi aducem dragoste curată și sinceră?

Oare  ne-am săturat să fim aşa de subţiri şi superficiali, încât am uitat sensul acestei sărbători esențiale, sensul de „a fi om”?

Iubiţi fii, împreună rugători,

Suntem în perioada sărbătorilor de iarnă, suntem în aducere aminte a marilor evenimente care au schimbat întreaga umanitate și ne-a întărit alegerea de a ne curăți de păcat prin nașterea lui Hristos, care ne dă început mântuirii noastre.

Da, anul 2020 a biciuit întreaga umanitate prin pandemie și a adus multă deznădejde celor nebuni și depărtați de Dumnezeu, iar nouă creștinilor ortodocși ne dă de gândit și se vădește că umanitatea nu merge pe calea cea dreaptă, fiindcă sau depărtat de Dumnezeu care spune: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața! (Ioan 14,6)

Ne ascundem după masca păcatului, exact ca și Adam în rai după frunze, dar asta nu ne salvează de boală și nici pe Adam de mânia lui Dumnezeu pentru neascultare.

Creștinii noștri sunt cei care din frica îmbolnăvirii nu vin la biserică să ia Medicamentul care tămăduiește orice boală, adică Sfânta Împărtășanie. Este medicamentul ce lecuiește orice rană sufletească și trupească și cel mai important dăruiește învierea și viața veșnică, spre ceea ce trebuie să tindă fiecare.

Hristos spune: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena”. (Matei 10, 28)

Să-I aducem, deci, lui Hristos în dar sufletul nostru, într-o lume preocupată tot mai mult doar de daruri materiale! Să-I aducem închinarea noastră curată, într-o vreme ce lumea tinde să se lase contaminată tot mai mult de închinări „străine” − deviante, halucinante, individualiste ori sincretiste! Să-I aducem închinarea noastră sinceră, iar nu − ca Irod − închinare formală, oportunistă, falsă, demonstrativă sau, și mai rău, nesinceră ori vicleană.

Dragi credincioși,

Vă dorim multă sănătate sufletească și trupească, milă nemărginită de la Pruncul Dumnezeiesc, tărie spirituală, prosperitate, pace și ajutor de la Domnul în toate faptele bune spre slava Bisericii Ortodoxe din Moldova (spre binele societății). Dumnezeul Atotputernic să Vă ocrotească în toate zilele vieții!

Cu dragoste întru Hristos, Cel născut spre mântuirea oamenilor,

Prin harul lui Dumnezeu,

+ PETRU

EPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPORENI

Contact Form Powered By : XYZScripts.com