Slujire arhierească în Duminica dinaintea Botezului Domnului la Mănăstirea Curchi
12:50, duminică, 17 ianuarie, 2021 | Cuvinte-cheie: episcop siluan

„Bunătatea lui Dumnezeu ne îndeamnă la pocăinţă” (Rom.2, 4)
În Duminica dinaintea Botezului Domnului Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, alături de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Sărbătorile mari în Biserica Ortodoxă sunt anticipate și urmate de Duminici care le încadrează. Una dintre acestea este Duminica dinaintea Botezului Domnului, care vine cu un îndemn la pocăință.
„Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” – a reperezentat esenţa propovăduirii Sfântului Ioan Botezătorul, despre care ne vorbește evanghelia din această Duminică.
Ce repezintă însă adevărata pocăință? Ne explică Părintele Alexander Schmemann: „Este uşor, într-adevăr, să mă spovedesc că nu am postit în zilele rânduite, că nu mi-am făcut rugăciunile sau că m-am mâniat. Este un lucru diferit, totuşi, acela de a realiza dintr-o dată că am pângărit şi că mi-am pierdut frumuseţea sufletească, că sunt departe de adevărata mea casă, de adevărata mea viaţă, şi că ceva preţios, curat şi frumos a fost rupt fără speranţă în structura intimă a existenţei mele. Aceasta şi numai aceasta este pocăinţa, dorinţa adancă de a te reîntoarce, de a te înapoia, de a recăpăta căminul pierdut.”
“Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împaratia Cerurilor!” sunt cuvintele cu care atât Înaintemergătorul Domnului, cât și Mantuitorul Hristos Însuși și-au început propovăduirea în lume. Sunt cuvinte care și astăzi răsună cu aceeași forță pentru aceia dintre noi care mai caută Calea, Adevărul și Viața.
Sursa: https://manastireacurchi.md/




























În Duminica a XX-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, a...
La 5 octombrie 2025, în Duminica a XVII-a după Cincizecime (a Pescuirii Minunate), cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova,...
Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi, 11/24 septembrie, pe Sfântul Cuvios Siluan Athonitul. Zi în care, Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei și...
Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, aniversează sâmbătă, 19 aprilie 2025, ziua de naştere. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Mitropolit...
„Să ne apropiem dar toți, cu frică, de masa cea de taină, să luăm pâinea cu suflete curate, petrecând împreună...
„Vânarea peștilor lăsând, Apostole, pe oameni ai vănat cu trestia învățăturii, aruncând ca undiță îndemnarea la buna credință, și scoțând...
Cine a fost rănit de viață, cine șovaie neștiind pe ce cale să o apuce, trebuie să-i cheme în ajutor...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc