Slujirea misionară a profesorului de Religie (eseu)

Încep acest eseu cu gândul la copiii mei – elevii de mai multe generații, dar, în mod inerent, și cu gândul la Învățătorul, Modelul Suprem – Iisus Hristos. Consider că una dintre trăsăturile esențiale ce definesc personalitatea unui profesor de religie care să fie iubit de copii este reprezentată de un talent înnăscut, un dar de la Dumnezeu, o înclinație aparte de a ști cum să fie plăcut copiilor, prin iubirea pe care o emană în jurul său.

Alte calități, în egală măsură de importante, sunt pasiunea pentru materia predată și, bineînțeles, un grad înalt de competență în domeniul respectiv. Pentru o predare eficientă, profesorul trebuie să stăpânească foarte bine cunoștințele respective și, totodată, să se afle într-un proces de continuă aprofundare și extindere a competențelor profesionale, fiind la curent cu ultimele noutăți din domeniul psihopedagogiei și din domeniul spiritual – în ceea ce ține de specialitatea sa. Pentru un stil de predare eficient, la fel de important este ca profesorul să fie deschis la dialog și să interacționeze constant cu elevii. Aceștia trebuie să fie asigurați că își pot exprima liber orice fel de nelămurire legată de informațiile prezentate, punând întrebări în timpul orei. De asemenea, o calitate extraordinar de importantă pentru orice profesor este „îndelunga răbdare”: răbdare să explice de mai multe ori aceleași lucruri, să-i înțeleagă pe elevi, să se aplece la nivelul și nevoile lor.

În concepția mea personală, un profesor de religie trebuie să știe a comunica cu elevii săi la școală, dar și în afara acesteia, să fie înțelegător, să găsească metode atractive de predare, să fie exigent, dar în limite rezonabile, să știe a glumi cu elevii, să manifeste preocupare pentru problemele personale ale acestora, să încerce să organizeze ieșiri cu elevii pentru a le putea descoperi și alte laturi, iar regulile pe care le stabilește pentru elevii săi să fie respectate și de el însuși. Profesorul de religie trebuie să răspândească în jurul său dragoste, bunătate, blândețe, respect, admirație, sinceritate, puritate, cinste și calm. El are menirea de a educa, de a învăța, de a da o bogată învățătură sufletească. El trebuie să fie un model pentru cei din jur prin comportament, prin atitudine empatică, prin viața de familie (să fie un bun familist), să știe a comunica și să fie un bun ascultător pentru elevi, părinți și colegii de breaslă.

Profesorul de religie, prin slujirea sa misionară, trebuie să încredințeze elevii săi de adevărul că Hristos Domnul este Logosul creator, mântuitor și judecător al lumii, deoarece Dumnezeu a creat lumea prin cuvântul Său: „Dumnezeu a zis” (Facere 1, 3, 6, 11, 14, 20, 24).

Deloc lipsită de importanță, în acest sens, este și colaborarea cu familiile copiilor, consilierea părinților, ca Adevărul auzit de copii de la profesorul de religie să nu fie negat sau neglijat acasă, iar sămânța duhovnicească aruncată de acesta să găsească un pământ bun pentru a crește și a da rod. Grija părintească pentru sufletul copilului urmează a fi recunoscută și apreciată de elevi, chiar dacă aceasta se va întâmpla peste ani.

Chemarea profesorului de religie nu este aceea de a trăi despărțit de Dumnezeu, ci – urmând pilda sfinților – să ne străduim ca, în virtuțile noastre duhovnicești, să ne facem părtași dumnezeieștii slave; mai mult, chiar și dumnezeieștii firi, cum ne spune Sfântul Apostol Petru.

Chemarea noastră este așa cum spune Însuși Mântuitorul – aceea de a deveni sfinți și desăvârșiți din punct de vedere spiritual: „Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este” (Matei 5,48). Adică trebuie să creștem necontenit în asemănarea cu Pedagogul ideal – Iisus Hristos, părintele nostru ceresc, prin dedicare și slujire jertfitoare.

De importanță primordială este și misiunea de a-i conduce pe elevi spre Biserica-mamă, de a cultiva în ei respectul pentru trupul viu al lui Hristos, pentru Sfinții Părinți și pentru Sfânta Tradiție. Înțelegerea nevoii de a se simți mădulare din trup, prin obișnuința de a participa sistematic la Sfânta Liturghie, venind la biserică pentru rugăciune, închinare și comunicare cu Domnul și cu copiii Săi, spre creștere și desăvârșire duhovnicească, se instituie ca o piatră de zidire sufletească de mare valoare.

Sper ca și eu, cu ajutorul bunului Dumnezeu, să reușesc să fiu, la rândul meu, un dascăl bun pentru elevi. Îmi doresc să am capacitatea de a explica informațiile pe înțelesul elevilor, să am înțelepciunea de a trata diverse probleme care se pot ivi pe parcurs, să fiu un profesor blând, dar ferm, să îi ajut pe elevi să însușească noțiunile prezentate, să pună întrebări cu încredere. De asemenea, urmăresc să mențin o atmosferă plăcută în timpul orelor, să dau dovadă de creativitate, originalitate, spirit inovativ în pregătirea pentru orele de religie pentru a merita dragostea elevilor și binecuvântarea bunului nostru Domn – Iisus Hristos.

Autor: Laureată a concursului „Profesorul de Religie – 2021”

Preoteasa Vrancean Rodica, grad didactic II