Prima săptămână a Postului Mare la Mănăstirea Curchi
13:30, vineri, 19 martie, 2021 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari

„Dă‑mi, Hristoase, ploi de lacrimi… ca să‑mi spăl întinăciunea cea din pofte si să mă arăt Ţie curăţit, când vei veni din cer ca Judecător” (Triodul, Marți în prima săptămână a Postului Mare, Vecernia, la Doamne, strigat‑am).
Postul Mare este un maraton, un maraton duhovnicesc, iar prima săptămână a acestuia, dacă e rânduită corect, ne dă avântul necesar pentru a-l parcurge spre folos întregul post spre a păși tot mai adânc pe calea pocăinței, iar apoi putea gusta din bucuria Învierii.
Prima săptămână a Postului Mare este dedicată unei intense pregătiri duhovniceşti îmbinate cu o înfrânare foarte aspră în ceea ce priveşte mâncarea. Ca rânduială de postire, în această perioadă, creştinii nu mănâncă nimic până după Pavecerniţa Mare, iar atunci mănâncă doar hrană uscată şi puţină apă (pr. prof. Ene Branişte, Liturgica generală).
Totuși, postul nu e niciodată scop în sine. Postitori găsim și între persoanele de alte credințe. Iar pentru a ne fi de folos, postul trebuie să se facă nu doar cu dreaptă socoteală, ci și întru dreapta credință, spre adevărata întoarcere la Dumnezeu. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune: „Postul vestejeşte pofta; iar rugăciunea curăţeste mintea şi o pregăteşte spre contemplarea lucrurilor. Căci Domnul ne-a dăruit poruncile pentru şi potrivit cu puterile sufletului”.
În prima săptămână a Postului Mare, la Mănăstirea Curchi, slujba Pavecerniței Mari în care a fost citit Canonul de pocăință a fost săvârșită de către Presfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi.
Iar în zilele de miercuri și vineri ierarhul Orheiului, înconjurat de un sobor de slujitori, a săvârșit Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile și Liturghia Darurilor înainte sfinţite.
Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite din ziua de vineri s-a încheiat cu binecuvântarea colivei, rânduială care se săvârșește în amintirea minunii pe care a săvârșit-o Sfântul Teodor în vremea lui Iulian Apostatul.
În încheiere, Preasfințitul Siluan a rostit un cuvânt de învățătură, în care a subliniat importanța zilelor din această perioadă a Postului Mare, dar și a rânduielilor bisericești care se săvârșesc. Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să continuie nevoința postului, cerându-i Bunului Dumnezeu lacrimi de pocăință care să aducă mila Sa întru izbăvirea de această molima, dar pentru renașterea sufletelor noastre și revenirea către Tatăl Ceresc, care ne este Adevăratul Izbăvitor și Vindecător.
Sursa: https://manastireacurchi.md/




























În Duminica a XXVII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în zilele de 12 și 13 decembrie 2025, cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, cel...
Astăzi… în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pre Hristos tuturor mai-nainte îl vesteşte” (Din Troparul Intrării în...
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Sfânta și...
În ziua prăznuirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor Cerești, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de...
În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, 9 noiembrie 2025, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni a...
Marți, 4 noiembrie 2025, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a adresat Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei, Vicar...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova