Chemarea Apostolilor la propovăduire

În numele Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh!

Dragii mei, astăzi suntem în prima duminică a Postului Mare, duminica în care prăznuim Triumful Ortodoxiei. Astăzi noi auzim în biserică citindu-se un fragment deosebit de interesant din Sfânta Evanghelie, privind chemarea apostolilor la slujire. Rânduind această pericopă evanghelică anume în prima duminică a Postului, Sfinții Părinți arată că și pe noi ne cheamă Domnul ca să-I slujim Lui și oamenilor.

Nu vreau acum să vă povestesc întregul fragment evanghelic, vă îndemn doar, foarte, foarte mult, după ce ajungeți acasă, deschideți Evanghelia și citiți primul capitol din Evanghelia după Sfântul Apostol Ioan. Fragmentul despre care vorbim acum se află la sfârșitul acestui capitol.

Acum, însă, aș dori să ne axăm atenția pe un detaliu din acest fragment. Domnul, întâmpinându-l pe Natanael, îi spune: „Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug” (Ioan, 1:47). Natanael i se adresează destul de rece și sceptic lui Iisus – „De unde mă cunoști?” Ca și cum I-ar zice – ce te lingușești pe lângă mine? De ce? Pentru că nu considera că din Nazaret poate veni Mântuitorul: „Din Nazaret poate veni ceva bun?” Nazaret era un oraș în Galileea, iar învățătorii de lege și majoritatea israeliților îi cam disprețuiau pe galileeni, considerând că aceștia s-au amestecat cu păgânii și nu mai au râvna cuvenită în credință. Totuși, Domnul Iisus îi spune lui Natanael: „Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin”.  Aceasta l-a făcut pe Natanail să-și schimbe atitudinea radical față de Domnul.

Nu știm ce s-a întâmplat când Natanael era sub smochin. Una din tâlcuirile la acest fragment scripturistic spune că atunci când Natanael se ascundea de pârjolul zilei sub umbra smochinului, el s-a rugat fierbinte către Dumnezeu, ca să dăruiască poporului lui Israel pe Mântuitor. Sau, poate că el se ruga pentru iertarea unor păcate. În tot cazul, rugăciunea îi era foarte intimă, nu vom căuta să pătrundem acum în această taină, mai ales că și Sfânta Scriptură o ascunde de noi. Știm doar că răspunsul lui Iisus l-a schimbat cardinal pe Natanael așa încât acesta a exclamat: „Învățătorule, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel”.

Domnul îl numește pe Natanael un israelit în care nu este vicleșug. Dragii mei, și pe noi Mântuitorul ne îndeamnă să trăim în adevărul dumnezeiesc și să nu avem nici un fel de vicleșug. Ce înseamnă, a trăi fără vicleșug?

Dacă, pentru anumite motive, trebuie să apelăm la un polițist, să zicem, la șeful de sector, și știm că acesta este un om foarte corupt, atunci noi nu vom avea încredere în el. Tot așa, dacă trebuie să ne adresăm la medic, dar știm că el este iubitor de daruri, sau, este incompetent, și-a cumpărat diploma și este un impostor, atunci nu cred că ne vom hotărî să venim la un astfel de medic. Dacă știm că omul care vrea să devină președintele țării sau primarul satului este un om mincinos și corupt, noi nu vom dori să-l votăm. Acest om este viclean. În el este vicleșug. Tot așa, dacă cei din jur vor vedea în noi doar vicleșug, ei nu vor crede în credința noastră, și nu vor dori să creadă în Domnul nostru Iisus Hristos. Iată de ce este important să trăim fără vicleșug, să trăim în adevărul lui Dumnezeu, să fim creștini, și nu doar să ne numim creștini.

Este important să postim, nu și să filozofăm despre post sau să spunem altora că postim. Este important să respirăm, să ne hrănim cu Dumnezeu, dar fără a trâmbița despre aceasta în toate părțile. Este important pur și simplu să fim creștini.

Cum putem trăi fără vicleșug? Totul în noi trebuie să răspundă adevărului divin. Nu putem vorbi convingător despre Hristos, dacă noi înșine nu suntem creștini. Dacă noi înșine nu trăim creștinește, noi nu vom putea aduce pe cineva la Hristos.

Trebuie să trăim după voia lui Dumnezeu. Să acceptăm voia lui Dumnezeu. Să nu ne trufim, să nu ne preaînălțăm asupra altor oameni, și, totodată, să căutăm în interiorul nostru cauza necazurilor prin care trecem.

Adesea ne indignăm când cineva ne umilește, când suntem nedreptățiți. Când suntem tratați injust. Cineva mă numește hoț, și eu mă supăr. Dar, oare nu sunt hoț? Poate chiar sunt, la propriu, un hoț, care aduce ceva de la locul de muncă, fără să fi plătit pentru aceasta. Sau, în loc să lucrez, eu irosesc timpul de lucru cu rețelele de socializare, scriu sute de comentarii pe zi. Oare când mai reușesc acești oameni să lucreze, dacă toate ziua sunt activi online? Oare nu sunt hoț, dacă, în loc să mulțumesc lui Dumnezeu pentru milele Sale, să împart din belșugul cu care mă dăruiește Dumnezeu, eu mă îmbogățesc personal și îi neglijez pe cei nevoiași? Oare astfel eu nu fur de la cei care au nevoie, atunci când mă bizui doar pe forțele proprii, crezând că totul am făcut prin munca mea, prin sudoarea proprie? Dacă Dumnezeu nu mi-ar fi dat sănătate, dibăcie, alegeri corecte, inteligență – aș fi putut eu oare face atâtea? Fără îndoială, nu. De aceea, dacă eu trăiesc astfel, atunci pe bună dreptate cineva mă numește hoț.

Mă supăr dacă cineva mă numește mincinos. Dar, oare nu sunt, dacă spun că sunt creștin și nu trăiesc conform învățăturii lui Hristos? Mă supăr când cineva mă numește curvar, bârfitor, trufaș, laș, etc. Dacă aș cugeta smerit la toate acestea, atunci le voi găsi adevărate.

Adesea, în loc să ne supărăm, trebuie să ascultăm opiniile altora despre noi. Ele nu întotdeauna sunt adevărate, dar adesea reflectă adevărul despre noi. Cineva a spus că dușmanii ne spun mai mult adevăr despre noi înșine, decât prietenii. Adesea, adevărul ne doare, dar uneori trebuie să acceptăm părerile altora despre noi.

Bineînțeles, nu orice adevăr este obiectiv. Dacă îi spui unei femei că e babă bătrână, ea se va ofensa, și pe bună dreptate. Chiar dacă e în etate, dacă spui asemenea lucruri, ești un incult. Nu este dreptate în așa adevăr viclean și lipsit de dragoste. Dacă îi spui unui om cu dizabilități că e un calic – el se va ofensa, dar tu vei rămâne un incult. Ai spus un lucru, aparent, adevărat, dar incorect și lipsit de dreptate. Adevărul doar atunci este adevăr, când e spus cu dragoste. Ura nu poate conține adevăr. Și totuși, merită să ascultăm părerile altora despre noi, pentru a ne perfecționa, a ne corecta.

Ca să nu avem vicleșug, trebuie să dorim a lupta cu noi înșine. A lupta cu propria trufie, cu părerea de sine. A lupta cu gândurile păcătoase. Să respingem toate gândurile care ne-ar îndepărta de Dumnezeu, care ar compromite creștinul din noi. Dacă nu vom avea asemenea gânduri în inima noastră, nu vom avea răutate și atitudine critică față de cei din jur, atunci nici cuvinte respective nu voi ieși din buzele noastre. Dacă voi avea în inimă doar dragoste, atunci nu vor ieși cuvinte murdare din gura mea. Iar dacă pe limbă am doar complimente și măgulii, iar în inimă doar venin și putreziciune, aceasta neapărat va ieși afară. Din acest motiv, trebuie să luptăm cu gândurile rele, și dacă avem răutate în noi înșine, să o înlocuim cu dragoste, bunătate, blândețe. Iar dacă nu avem dragoste și bunătate în inimă, să ne rugăm lui Dumnezeu, cu lacrimi, ca El să ne înmoaie inimile și să ne dăruiască aceste comori.

Ne putem îndrepta doar dacă vom cere de la Dumnezeu să ne dezvăluie, care este neadevărul din noi. Sentimentul recunoștinței ne poate ajuta în aceasta. Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate. Pentru prieteni și pentru dușmani, pentru susurul apelor, ciripitul păsărilor, sănătatea care ne ajută să muncim și să obținem rezultate, sau chiar boală, care ne oprește din activități și ne ajută să ne smerim. E cald în casă – Slavă Ție, Doamne. Am cu ce face focul azi, nu voi muri de frig în această noapte. O bucată de pâine pe masă – Slavă Ție, Dumnezeule. O rază de soare – Slavă Ție, Dumnezeule! Îți mulțumesc și Te slăvesc pentru toate!

M-a ofensat vecinul – Îți mulțumesc, Doamne că m-ai smerit. Miluiește-l și pe el, și pe mine învață-mă să nu fiu piatră de poticnire, motiv de supărare și iritare pentru el.

Să ne străduim să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile și pentru toți oamenii care ne aduc atâtea bucurii.

Să-I mulțumim Domnului și pentru supărările și necazurile noastră. Dacă îi vom mulțumi și ne vom ruga pentru oamenii care ne necăjesc, atunci Dumnezeu îi va schimba și îi va aduce la mântuire. Sau poate ne va învăța să ne corectăm, ca să nu fim cauza răutății lor. Adesea suntem tratați cu răutate ca răspuns la răutatea noastră. În general, răul pe care îl vedem în cei din jur poate fi o oglindă – în ei ne putem regăsi și noi. Iar dacă omul vede doar răul în jur, poate că el trebuie să-și schimbe ochelarii?

Să ne străduim să trăim astfel, încât cei care ne văd să vrea să creadă în același Dumnezeu în care credem și noi. Atunci când primii creștini erau prigoniți, chiar și unii păgâni se indignau – „Uitați-vă, cât de mult ei se iubesc! Priviți, ce mame au creștinii! Oare astfel de oameni pot fi criminali, oare ei merită astfel de chinuri?”

Să încercăm să fim cât mai exigenți față de noi înșine, și cât mai îngăduitori cu cei din jur. Aceasta ne-ar ajuta să dezrădăcinăm viclenia. Pentru că modul nostru de viață întotdeauna este mai grăitor decât cuvintele.

Încercând aceste principii, să ne asemănăm cu apostolul Natanael, ca și nouă Mântuitorul să ne spună: „Iată creștin în care nu este vicleșug!” Doamne ajută tuturor!

Preotul Constantin Cojocaru

Parohia Sf. Mare Mucenic Dimitrie, s. Bălțata, r-nul Criuleni, R. Moldova

21.03.21.