Sfânta și Marea Sâmbătă la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”
15:15, sâmbătă, 1 mai, 2021 |

În Sfânta și Marea Sâmbătă, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, s-a aflat în mijlocul enoriașilor Catedralei Mitropolitane din Chișinău. Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.
În cadrul acestei sfinte slujbe s-au citit 16 Paremii, care ne pun înainte chipurile Învierii din Vechiul Testament, marile lucrări ale lui Dumnezeu în lume: Facerea, izbăvirea din robia Egiptului, trecerea prin marea Roșie, trecerea Iordanului în Canaan a lui Iosua, prorociile mesianice, adică texte din Vechiul Testament în care sunt profețite venirea Mântuitorului, nașterea, viața, pătimirile, răstignirea și moartea Sa pe Cruce și se încheie cu Daniil și cu cei trei tineri din cuptor, icoană a izbăvirii neamului omenesc din cuptorul iadului.
La sfânta slujbă au participat credincioși din Capitală, iar mai mulți dintre ei s-au împărtășit cu dumnezeieștile Taine.
Reamintim, că în seara zilei de sâmbătă, 1 aprilie, între orele 20.00 şi 20.30, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă la Chişinău, în scuarul Catedralei Mitropolitane, de unde va fi împărţită preoţilor şi credincioşilor.
Totodată, în noaptea dinspre sâmbătă spre duminică, la miezul nopții, chișinăuienii sunt așteptați la Catedrala Mitropolitană pentru a participa la Slujba Sfintei Învieri oficiată de Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media













Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău