Slujba Pascală săvârşită solemn la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni
9:30, duminică, 2 mai, 2021 | Cuvinte-cheie: ps petru

2 mai 2021. În noaptea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Liturghia Praznicală în cinstea Slăvitei şi Luminoasei Sărbători.
La miezul nopţii, Ierarhul a fost întâmpinat de slujitorii Catedralei Episcopale şi de credincioşii prezenţi.
Menţionăm că Slujba Pascală a fost săvârșită conform prevederilor Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.
După cântarea Stihiirilor Pascale, Preasfinţia Sa a citit cuvântul Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, după care a ţinut un consistent cuvânt de învăţătură duhovnicească, prin care a vorbit mulţimilor de credincioşi despre datoria de creştin, dar şi despre cum trebuie să se prăznuiască corect Sfintele Sărbători Pascale. Printre cele menţionate, Ierarhul a specificat: ”Inima cultului ortodox este sărbătoarea Sfintelor Paști. De ce? Pentru că Învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos este vestea cea bună, unică, în sensul că ea este temelia vieții creștine. De aceea, Sfântul Apostol Pavel scria corintenilor în prima sa epistolă zicând: Dacă Hristos n-a înviat zadarnică este propovăduirea noastră și zadaranică este și credința voastră. Deci, creștinul este cel care mărturisește în primul rând că Hristos a Înviat și așteaptă cu speranță învierea morților și viața veacului ce va să fie, după cum mărturisim în Simbolul Credinței”.
Spre sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a citit rugăciunea de sfinţire a artosului şi a prinoaselor (brânză, ouă, carne), iar după aceasta a mers de a stropit bucatele credincioşilor prezenţi.
Armonioasele cântări pascale au fost interpretate festiv de Corul Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina Vizitiu-Gajim.
Sursa: https://episcopia-ungheni.md/














































































Duminică, 16 octombrie, 2022, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, Sfințit Arhimandrit al Mănăstirii Hîrbovăț, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea...
Vineri 14 octombrie, 2022, de Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului și a Icoanei Maicii Domnului, făcătoare de minuni de la Hîrbovăț, Înaltpreasfințitul PETRU,...
Pe 9 octombrie, 2022, în Duminica a XVII-a după Pogorârea Duhului Sfânt, când este cinstit și Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul,...
Pe 2 octombrie, 2022, în Duminica a XVI-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca...
Marți, 27 septembrie 2021, de sărbătoarea împărătească, Înălțarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie...
Pe 25 septembrie, 2022, în Duminica a XV-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca...
Mierucuri, 21 septembrie, 2022, când este sărbătorită Nașterea Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, după ce a săvârșit în...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău