Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, la Iași
21:40, luni, 14 octombrie, 2013 | Cuvinte-cheie: cuvioasa parascheva, dragoste, hram, iasi, icoane, liturghie, sarbatoarea Cuvioase Parascheva

Catedrala Mitropolitană din Iași și-a sărbătorit, astăzi, 14 octombrie 2013, ocrotitoarea, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Sfânta liturghie a fost oficiată pe o scenă special amenajată pe B-dul Sfântul Ștefan Cel Mare de Înaltpreasfințitul Apostolos Daniilidis, Mitropolit de Derkos și Exarh al Bosforului Traciei, înconjurat de un sobor de 22 ierarhi din țară și străinătate.
În cuvântul rostit la acest eveniment, Înaltpreasfințitul Mitropolit Apostolos a transmis mesajul Sanctității sale Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului: „Amintitul smerit și învățat Patriarh Partenie a adunat un sinod local, aici, la Iași, în care a fost aprobată traducerea greacă a mărturisirii de credință a Mitropolitului Petru Movilă al Kievului. Personalități importante și istorice provenite din Fanar s-au stabilit în regiunea frățiilor voastre având aici o deosebită lucrare. Conducători ai Moldo-Vlahiei au întărit viața monahală în Sfântul Munte, dar și în Constantinopol unde sunt pomeniți până astăzi drept ctitori. Artele sfintele, ca de exemplu cântarea psaltică prin care aducem laudă lui Dumnezeu este o valoare comună atât a Constantinopolului, cât și a României”.
Din soborul slujitor a făcut parte și Preasfințitul Inochentie, Episcop de Burundi și Rwanda, reprezentant al Patriarhiei Alexandriei: „Îmi exprim bucuria fraților și surorilor în Hristos Domnul pentru faptul că noi, cei aici de față, suntem botezați în numele Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Trebuie să știm că Africa caută lumina Bisericii Ortodoxe, în mod special, Sanctitatea Sa, Patriarhul și Papa Teodor al Alexandriei încearcă să împlinească această datorie a Bisericii Ortodoxe pentru continentul african. Îi aducem mulțumire mitropolitului de aici pentru că încearcă să țină legătura cu cei de acolo din pământul african”.
În continuare, Preasfințitul Ignatie, Episcop de Larisa din Patriarhia Antiohiei, a rostit un cuvânt de învățătură prin care a făcut un apel la rugăciune pentru pace în întreaga lume: „Vă rugăm și ne rugăm de la Sfânta Parascheva și de la Sfântul Simeon ale cărui sfinte moaște sunt aici să ne ajute să avem pace atât în țara noastră, cât și în toată lumea. Mai ales să avem pace în țara noastră Siria și în Liban, în toată zona și în toată lumea. Această zonă care suferă de mai mult de doi ani o criză morală foarte grea, război în care mulți oameni sunt uciși și răpiți”.
Evenimentul a fost încheiat de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei care a spus: „Mesajul acestei sărbători cu acest întreit dar oferit nouă de Împărăția lui Dumnezeu este acela să menținem legătura cu Dumnezeu și cu sfinții Săi, să avem dragoste între noi, să avem îngăduință și iertare în relațiile dintre oameni. Icoana aceasta întreită, Maica Domnului pe de o parte, Sfânta Parascheva și Sfântul Simeon pe de altă parte, nu ne adresează decât un mesaj fundamental și unitar, și anume să avem grijă de cele două bogății cu care Dumnezeu ne-a înzestrat: credința noastră în Sfânta Treime și familia din care facem parte. În afară de Dumnezeu nu avem nimic mai bogat, mai adânc, mai puternic și mai frumos pe pământ decât familia din care facem parte”.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan le-a oferit tuturor ierarhilor străini prezenți la hram o icoană cu Sfânta Cuvioasă Parascheva.
La Sfânta Liturghie au participat, potrivit autorităților, peste 10.000 de credincioși. Pe parcursul slujbei, alte douăzeci și cinci de mii așteptau la rând să se închine la sfintele moaște.
sursa basilica.ro





Imn ACATIST închinat SF. CUV. PARASCHEVA DE LA IAȘI [alcătuit de IPS IOACHIM al Romanului și Bacăului] – Vlad Roșu....
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților...
Sfânta Biserică înalţă astăzi imne de laudă şi cântări duhovniceşti în cinstea Sfintei şi Prea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva. În...
De la începutul pelerinajului de la Iași și până în seara aceasta, peste 200.000 de credincioși din întreaga lume ortodoxă...
Peste 24.500 de pelerini s-au închinat la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași până joi dimineață, conform Agerpres. Pelerinajul de la Iași...
Manifestările dedicate Sfintei Parascheva de la Iași au început miercuri dimineață cu așezarea moaștelor cuvioasei spre închinare în baldachinul din proximitatea Catedralei...
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău