Dar în sus te-ai uitat?

Era odată un om nărăvit la furat. Şi măcar de-ar fi fost sărac… Dar de unde! Era bun gospodar, cu nevastă credincioasă şi copii cuminţi, cu pământ şi acareturi, cu cai, cu vaci şi cu oi, dar aşa fusese el crescut rău de părinţii lui, că nu era sătul până ce nu mânca din ceva furat! Femeia lui de multe ori îl dojenea, sfătuindu-l şi rugându-se de dânsul să se lase de un asemenea nărav, dar el răspundea mereu:

– Femeie, nu-nţelegi că eu nu pot altfel?! Până n-oi lua ceva de la unul sau de la altul, nu-mi tihneşte şi pace!

Odată, prin luna lui iulie, întorcându-se din ţarină într-o noapte cu lună plină şi văzând lanurile îmbelşugate ale altora, îndată se gândi: „Ce-ar fi să-mi aduc eu acasă o căruţă din minunăţia asta de grâu!”. Şi iată că se duse iute, pregăti căruţa şi caii, şi în toiul nopţii, când doarme şi pasărea, cum zic ţăranii, plecă la furat, luând cu el şi copiliţa de-a lui de vreo 4-5 anişori, căreia îi plăcea nevoie mare să meargă cu tată-său în căruţă.

Ajunşi la lanuri, copila rămase în căruţă, iar omul nostru prinse a se furişa, privind în toate părţile (căci se vedea ca ziua): când la stânga, când la dreapta, când înainte, când înapoi… În mintea ei necoaptă, dar curată, copila se tot minuna de ce se uită tată-său în toate părţile, numai într-una nu… Omul, după ce s-a încredinţat că nu-l vede nimeni, înhăţă câţiva snopi şi veni cu ei la căruţă.

– Tătăică, matale ai uitat ceva! – Zise deodată copilă, aproape speriindu-l.

– Draga tatii, dar ce-am uitat?!

– Mata ai uitat ceva… În toate părţile te-ai uitat, dar ai uitat să te uiţi şi în sus…

Ea nu se gândise să-şi dojenească părintele, căci nici nu pricepea bine ce făcea acesta, dar aşa se socotise cu căpşorul ei, că dacă tot s-a uitat în toate celelalte părţi, ar fi fost bine să se uite şi în sus…

Iar cuvintele nevinovate ale copilei aşa-l cutremurară pe om, trezind în el frica de Dumnezeu, că s-a şi dus de a pus snopii la loc, întorcându-se acasă mai căit şi mai ruşinat că niciodată. Femeia, când l-a văzut cu căruţa goală, a crezut că l-or fi prins la furat, dar el i-a povestit totul de-a fir a păr, că dacă se uită mai întâi în sus, nu mai era nevoie să se mai uite în celelalte părţi, că de ochiul lui Dumnezeu nimeni nu se poate păzi!

Dacă ne-am uita şi noi de fiecare dată în Sus, nu va mai fi nevoie să ne mai uităm în celelalte părţi, că de ochiul lui Dumnezeu nimeni nu se poate păzi!

Prelucrare după Ne vorbeşte Părintele Cleopa, volumul 1